Dezbatere dedicată Anului European al Tineretului, organizată la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu în plenul Parlamentului European

Dezbatere dedicată Anului European al Tineretului, organizată la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu în plenul Parlamentului European

Europarlamentarul Victor Negrescu a reușit performanța de a organiza, în plenul Parlamentului European, o dezbatere dedicată concluziilor Anului European al Tineretului, în care a invitat Comisia Europeană să răspundă direct întrebărilor deputaților europeni într-un nou format al sesiunilor plenare. Astfel, Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, a fost prezentă și a răspuns interpelărilor eurodeputatului român, precum și a celor care au susținut inițiativa sa de a organiza această dezbatere în legislativul european.

“La începutul acestui an, am solicitat organizarea acestei dezbateri dedicate rezultatelor Anului European al Tineretului. Propunerea, parte a campaniei noastre YouthUP, a fost susținută de grupul social-democrat, de zeci de europarlamentari din toate grupurile politice și de numeroase organizații ale societății civile.

Am fost fermi în a solicita prezentarea, cu claritate, a rezultatelor pentru tineri generate de acest an european, cerând Comisiei să treacă de la cuvinte frumoase la politici concrete, precum introducerea testului pentru tineret și includerea tinerilor în cadrul tuturor politicilor UE, interzicerea internship-urilor neplătite, sprijinirea educației pentru cetățenie europeană, implementarea propunerilor din cadrul Conferinței pentru Viitorul Europei și promovarea de mecanisme reale pentru participarea tinerilor.

Dar ceea ce vrem să aflăm de la Comisie este: când se vor concretiza aceste propuneri și care este calendarul exact al aprobării lor”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Cultură, Educație, Tineret, Media și Sport, eurodeputatul Victor Negrescu.

În prezența comisarului european, eurodeputatul social-democrat a insistat ca executivul european să sprijine propunerile tinerilor, formulate în cadrul Anului European al Tineretului, și a făcut apel la Comisia Europeană să accelereze implementarea politicilor dedicate acestora în așa fel încât să fie aprobate până la finalul acestui mandat.

“Avem nevoie ca întreaga Comisie să sprijine propunerile de politici solicitate de tineri, care trebuie să ajungă în Parlamentul European, cât mai repede posibil, pentru a fi aprobate în decursul acestui mandat.

Propunerea Comisiei Europene de a le prezenta doar la finalul acestui an va face ca aceste propuneri să ajungă prea târziu.

În acest sens, Parlamentul European a decis alocarea a 8 milioane de euro, fonduri suplimentare pentru Anul European al Tineretului, care au fost incluse în bugetul european.

Însă, numeroase organizații neguvernamentale europene și românești nu au cunoștință de ceea ce s-a întâmplat cu fondurile alocate, context în care, dorim să știm cum a folosit Comisia aceste fonduri și, concret, când vor ajunge propunerile de politici pentru tineri în Parlamentul European“, a menționat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

Campania YouthUP, inițiată de eurodeputatul Victor Negrescu, continuă seria acțiunilor lansate de acesta în sprijinul tinerilor europeni. La începutul acestui an, eurodeputatul român a solicitat Comisiei Europene, demers susținut de zeci de eurodeputați din toate grupurile politice, să prezinte rezultatele concrete ale Anului European al Tineretului, precum și soluțiile și măsurile pe care le va adopta ca urmare a propunerilor tinerilor. Totodată, eurodeputatul român a insistat pentru alocarea fondurilor suplimentare pentru Anul European al Tinerilor, obținând, prin amendamentele formulate, 8 milioane de euro pentru desfășurarea acțiunilor și evenimentelor sub egida acestui an.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii