Discuție la nivel înalt între oficiali români și americani. S-a discutat despre implicațiile evoluțiilor din Ucraina. La ce risc e supusă România

Discuție la nivel înalt între oficiali români și americani. S-a discutat despre implicațiile evoluțiilor din Ucraina. La ce risc e supusă România

Implicaţiile asupra României ale atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene au fost dezbătute, într-o discuție telefonică, de ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Convorbirea a avut loc la iniţiativa părţii americane, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Secretarul de stat al SUA a evidenţiat solidaritatea cu România şi a mulţumit pentru sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, precum şi pentru măsurile suplimentare luate pentru facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul României. Ministrul Luminiţa Odobescu a salutat sprijinul şi solidaritatea SUA şi Aliaţilor cu România şi a subliniat importanţa menţinerii evoluţiilor din Marea Neagră şi regiune în atenţia NATO.

”Cei doi demnitari au reliefat nivelul excelent al cooperării bilaterale şi interesul comun pentru adăugarea de noi dimensiuni în relaţia bilaterală, cu accent pe colaborarea în domeniul energiei”, se precizează în comunicatul de presă.

”Totodată, a felicitat România pentru organizarea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, format care este consolidat prin cooptarea de noi participanţi şi asociaţi şi urmăreşte creşterea conectivităţii cu includerea Republicii Moldova şi a Ucrainei. Cei doi demnitari au convenit să continue cooperarea strânsă în perioada următoare”, mai anunţă Ministerul Afacerilor Externe

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii