După masacrul de la școala din Belgrad: Noi măsuri restrictive privind armele de foc și proteste

După masacrul de la școala din Belgrad: Noi măsuri restrictive privind armele de foc și proteste

Mii de sârbi au demonstrat zgomotos aseară și au cerut demisia ministrului Educației după atacul armat de la școala primaraă din Belgrad. Și șeful poliției este aspru criticat după ce a făcut publică lista neagră intocmită de atacator și a dezvăluit identitatea victimelor. 

Într-un mesaj adresat națiunii, șeful statului a anunțat că tânărul atacator a fost plasat într-un spital psihiatric iar părinții acestuia au fost arestați. Alexandr Vucic a fost vizibil afectat de ceea ce a numit una din cele mai grele zile din istoria modernă a Serbiei.

„Serbia este unită de o durere mai mare decât ne puteam imagina. Suntem uniţi în durere dar trebuie să căutăm cauzele acestei tragedii şi responsabilităţile noastre ale tuturor”, a spus Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, potrivit stiri.tvr.ro.

Imediat după atac șeful statului a anunțat noi măsuri restrictive privind armele de foc și a interzis emiterea oricăror licențe de port armă cu excepția celor pentru vânătoare. În plus a cerut reexaminarea tuturor licențelor emise până acum, măsuri de supraveghere mai stricte la sălile de TIR și a felului în care cetățănii își depozitează armele de foc. Pistolele folosite ieri au fost luate de elev din seiful tatălui care le deținea legal.

Sârbii incă nu-și explică cum a fost posibilă această tragedie.

Guvernul sârb a decretat 3 zile de doliu național începând de mâine.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii