Felicitări de la Erdogan pentru Putin. Liderul turc îşi oferă din nou medierea în conflictul cu Ucraina

Felicitări de la Erdogan pentru Putin. Liderul turc îşi oferă din nou medierea în conflictul cu Ucraina

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a felicitat pe omologul său rus Vladimir Putin pentru realegerea sa în weekend, relatează AFP. De asemenea, Erdogan s-a oferit din nou să medieze între Ucraina şi Rusia, a anunţat preşedinţia turcă.

Într-un apel telefonic, ”preşedintele Erdogan a apreciat că evoluţia pozitivă a relaţiilor între Turcia şi Rusia continuă şi a declarat că Turcia este pregătită să joace un rol de facilitator pentru a o face să vină la masa negocierilor cu Ucraina”, a anunţat luni preşedinţia turcă.

”Acest război trebuie să înceteze. (….) Turcia este una dintre puţinele ţări din NATO care cer pacea. Preşedintele nostru cere pacea”, a subliniat, la rândul său, ministrul turc de Externe Hakan Fidan, intervievat la postul privat CNN Türk.

Ankara menţine relaţii atât cu Kievul, cât şi cu Moscova de la începutul Războiului din Ucraina şi şi-a oferit în mai multe rânduri să fie mediator în vederea unei ieşiri negociate din conflictul între cele două ţări riverane, ca Turcia, la Marea Neagră.

Recep Tayyip Erdogan l-a primit la începutul lui martie pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Istanbul.

El s-a pregătit să-l primească, la 9 februarie, și pe omologul său rus Vladimir Putin, care şi-a anulat însă vizita în ultimul moment.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii