IOS la control! UE va evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad respectă regulile tehnologice ale Uniunii

IOS la control! UE va evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad respectă regulile tehnologice ale Uniunii

Autorităţile de reglementare antitrust din UE vor evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad-uri respectă regulile de referinţă ale blocului comunitar, menite să limiteze puterea companiilor Big Tech, a anunţat luni Comisia Europeană, citată de Reuters.

Investigaţia Executivului UE, care acţionează în calitate de agent de supraveghere a concurenţei din bloc, a urmat publicării de către Apple a unui raport de conformitate pentru sistemul său de operare pentru iPad, desemnat de comisie în aprilie ca un instrument important prin care companiile ajung la clienţi.

”Comisia va evalua acum cu atenţie dacă măsurile adoptate pentru sistemul de operare al iPad sunt eficiente în respectarea obligaţiilor DMA”, a declarat organul de supraveghere antitrust al UE într-un comunicat.

”Evaluarea Comisiei se va baza, de asemenea, pe contribuţia părţilor interesate”, a spus aceasta.

Apple nu a răspuns imediat la cererea de comentarii.

Legea pentru pieţe digitale (Digital Markets Act – DMA), care a intrat în vigoare la începutul acestui an, cere Apple să permită utilizatorilor să seteze browserul web implicit la alegere pe iPad-uri, să permită magazine alternative de aplicaţii pe sistemul său de operare şi să permită căştilor şi stilourilor inteligente să acceseze iPad-ul.

Nerespectarea DMA poate costa companiile amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală globală.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5 ° C
5.1 °
4.9 °
82 %
1.5kmh
100 %
mar
5 °
mie
7 °
joi
6 °
vin
4 °
sâm
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii