Irlandezii se programează la dentist în Tenerife , și asta ca să poată ieși din țară

Irlandezii se programează la dentist în Tenerife , și asta ca să poată ieși din țară

În ultimele săptămâni, mii de irlandezi și-au făcut programări pentru controale stomatologice tocmai în Tenerife. Prin acest mod, au încercat să evite interdicția de călătorie impusă de autorități în contextul pandemiei. Cu o vizită la dentist, oamenii se pot bucura și o vacanță exotică.

Motivele medicale sunt unele dintre puținele care pot fi invocate pentru părăsirea țării, în Irlanda, așa că oamenii au căutat să se folosească de această portiță.

După un control, autoritățile din Irlanda au constatat că aproape 40% dintre pasagerii care voiau să ajungă în destinații însorite au arătat astfel de acte.

Jurnalista Clionda Flynn din Tenerife a făcut o anchetă și spune că a auzit că mulți dintre irlandezi au programări cu contabili sau doctori confirmat prin email,care era o confirmare pentru o călătorie care ar urma să aibă loc.

Oficialii de la frontieră le-au transmis celor cu probleme stomatologice, că dacă aceste programări nu sunt reale riscă amendă de până la 2000 de euro. Chiar și așa, mulți și-au continuat călătoria.

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii