Potrivit The New York Times și CNN, președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar fi luat în calcul decretarea legii marțiale pentru a anula alegerile pierdute pe data de 3 noiembrie în fața lui Joe Biden. Se pare că ideea instituirii acestei legi a fost evocată în timpul unei întâlniri tensioante la Casa Albă. La aceasta a participat și Michael Flynn, fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, care a precizat într-un interivu că președintele în exercițiu are dreptul de a ordona desfășurarea armatei pentru repetarea alegerilor.
Se pare că în timpul întâlnirii de la Casa Albă președintele nu a dat de înțeles clar dacă sprijină sau nu această acțiune, dar mai mulți consilieri ar fi respins în mod categoric decretarea legii marțiale. Aceasta a fost decretată ultima dată în SUA în anul 1941, după atacul japonez de la Pearl Harbor. Alături de președinte, guvernatorii celor 50 de state au prerogativa de a institui legea, însă potrivit unui studiu al Centrului Brennan pentru Justiție din New York, ar fi nevoie și de aprobarea Congresului.
Donald Trump a apreciat aceste informații ca fiind false și a spus că sunt doar știri rău intenționate, criticând presa care îl atacă printr-o postare pe Twitter. La o lună și jumătate de la alegerile prezidențiale, Trump încă nu și-a recunoscut înfrângerea. Acesta a întreprins o serie de demersuri judiciare prin care a susținut faptul că scrutinul a fost fraudat masiv prin votul prin corespondență. Toate încercările sale au fost însă în zadar, iar pe data de 20 ianuarie, Joe Biden va prelua președinția Statelor Unite.