Maia Sandu se va întâlni cu preşedintele Italiei

Maia Sandu se va întâlni cu preşedintele Italiei

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în perioada 18-20 iunie o vizită oficială la Roma, la invitaţia omologului său italian, informează Serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău, într-un comunicat citat de MOLDPRES.

Vineri, 18 iunie, Maia Sandu se va întâlni cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu care va discuta despre cooperarea în mai multe domenii, despre relaţiile comerciale, precum şi despre situaţia diasporei moldoveneşti din această ţară. O atenţie deosebită va fi acordată cadrului juridic bilateral, în special acordului dintre Republica Moldova şi Republica Italiană privind recunoaşterea actelor de studii şi acordului în domeniul securităţii sociale, potrivit agerpres.ro.

Agenda mai include întrevederi cu preşedintele Senatului italian, Maria Casellati, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, Pierro Fassino, cu membri ai Grupului de prietenie Republica Moldova-Italia din Senat, precum şi cu primarul oraşului Roma, Virginia Raggi.

De asemenea, Maia Sandu are planificată o întâlnire cu reprezentanţi ai diasporei, Italia fiind ţara cu cea mai mare comunitate de moldoveni din Europa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii