Mesajul președintelui Klaus Iohannis, cu ocazia aniversării a 18 ani de la depunerea documentelor de aderare a României la NATO

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, cu ocazia aniversării a 18 ani de la depunerea documentelor de aderare a României la NATO

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 29 martie 2022, un mesaj cu ocazia aniversării a 18 ani de la depunerea documentelor de aderare a României la NATO.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

În urmă cu 18 ani, la 29 martie 2004, România a depus instrumentele de ratificare a Tratatului Nord-Atlantic la Departamentul de Stat al SUA. Astfel, țara noastră a făcut pasul decisiv pentru a deveni membru al celei mai de succes și puternice Alianțe politico-militare din toate timpurile.

Importanța crucială și istorică a statutului de membru NATO este cu atât mai evidentă în actualul context de securitate deosebit generat de agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Această agresiune a evidențiat, o dată în plus, capacitatea Alianței de a se adapta rapid și de a acționa prompt și eficient, în baza coeziunii statelor membre și a unității de decizie.

România a fost și este profund angrenată în procesul de adaptare a NATO atât prin contribuțiile naționale substanțiale la procesele de reflecție desfășurate în cadru aliat, cât și prin demersurile pe care le întreprinde constant la nivel național.

Totodată, reafirm cu acest prilej că țara noastră va acționa pentru întărirea capacității sale de apărare, inclusiv prin creșterea cheltuielilor bugetare destinate Apărării de la 2 la 2,5% din PIB, prin modernizarea structurii de forțe, prin adaptarea cadrului legislativ din domeniul securității și apărării și prin alte măsuri adecvate.

România va promova în continuare parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană, un cadru instituțional foarte important de optimizare a eforturilor europene și euroatlantice în domeniul securității și apărării, care trebuie să crească în relevanță.

România va rămâne un aliat puternic, furnizor de securitate la Marea Neagră și, dincolo de aceasta, un susținător decis al consolidării relației transatlantice dedicat valorilor fundamentale ale NATO.

La mulți ani, România în NATO!

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii