NASA este pregătită să trimită o navă spaţială pe o lună îngheţată a lui Jupiter, unde ar putea fi viaţă, scrie Reuters.
Misiunea poartă numele Europa Clipper și urmează să decoleze de la Centrul spaţial Kennedy din Florida luni, după ce planul iniţial de lansare a fost anulat din cauza vânturilor puternice aduse de uraganul Milton, potrivit Reuters.
Fără alte probleme, nava spaţială de şase tone – cea mai mare construită vreodată de NASA pentru o misiune planetară – va trece pe lângă Marte şi se va învârti în jurul Pământului înainte de a se îndrepta spre Jupiter, parcurgând aproape 2,9 miliarde de kilometri înainte de a ajunge la destinaţie în 2030.
Deşi misiunea, în valoare de 5 miliarde de dolari, nu va căuta viaţă pe friguroasa lună, setul de instrumente al sondei va scruta suprafaţa Europei pentru a găsi amprente de compuşi organici şi gazele eliberate de lună pentru a evalua dacă aceasta este locuibilă.
„Este o şansă pentru noi de a explora nu o lume care ar fi putut suporta viața cu miliarde de ani în urmă, ci o lume care ar putea fi locuibilă astăzi, chiar acum”, a declarat Curt Niebur, cercetător în cadrul programului misiunii.
Nava spaţială măsoară mai mult de 30 de metri de la un capăt la altul, în mare parte din cauza panourilor solare supradimensionate necesare pentru a genera suficientă energie pentru sistemele electrice ale sondei atât de departe de soare. Aceasta transportă nouă instrumente, inclusiv camere de luat vederi pentru cartografierea suprafeţei lunare şi radare pentru a vedea sub stratul gros de gheaţă al lunii.
Această lună este considerată o „lume oceanică”. Chiar dacă Europa are doar un sfert din diametrul Pământului, oceanul său subteran poate conţine de două ori mai multă apă decât oceanele Pământului.
„Ca lume oceanică, Europa este foarte intrigantă. Iar această misiune ne va ajuta să înţelegem o parte complexă a sistemului nostru solar”, a declarat Gina DiBraccio, director interimar al diviziei de ştiinţă planetară a NASA.
Lumile oceanice, a spus DiBraccio, ar putea fi un tip comun de corp în afara sistemului nostru solar. „Clipper va fi prima misiune care ne va permite să caracterizăm dacă se poate locui pe ceea ce ar putea fi cel mai comun tip de lume locuită din universul nostru”, a declarat DiBraccio.
În ciuda suprafeţei sale ostile şi friguroase, oamenii de ştiinţă cred că Europa ar putea fi capabilă să găzduiască viaţă. Buratti a menţionat că există trei cerinţe principale pentru ca viaţa să se formeze: apă lichidă, anumite substanţe chimice – în special compuşi organici care ar putea servi drept hrană pentru orice organism primitiv – şi o sursă de energie.
Europa primeşte doar aproximativ 4% din radiaţia solară pe care o primeşte Pământul, de cinci ori mai aproape de Soare. „Aceasta este sursa de energie pe care o avem”, a spus Buratti.
Pe fundul oceanului Europa, acolo unde apa se întâlneşte cu mantaua stâncoasă, pot exista orificii termale unde căldura eliberează energie chimică.
„Acestea ar putea fi similare cu orificiile termale din oceanele adânci ale Pământului, unde există viaţă primitivă şi unde viaţa ar fi putut lua naştere pe Pământ”, a declarat Buratti.
Instrumentul MASPEX al navetei spaţiale va preleva probe de gaze pentru a studia chimia oceanului, a suprafeţei şi a atmosferei din Europa. MASPEX va căuta „molecule organice sofisticate care ar putea furniza hrana, dacă există organisme primitive”, a adăugat Buratti.
Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Dintre cele 95 de luni ale sale recunoscute oficial, Europa este a patra ca mărime, după Ganymede, Callisto şi Io. Europa orbitează la aproximativ 417.000 de mile (671.000 km) de Jupiter.