Totodată, premierul nu a vrut să dezvăluie în ce zi se va întâlni cu premierul Beniamin Netahyahu.
„Cu certitudine, săptămâna viitoare voi avea minim o deplasare externă”, a spus premierul, el explicând că va fi o formulă de genul şedinţei de guvern comune a celor două state, România şi Ucraina, convenită de mai mult timp, de când a venit premierul ucrainean Denis Smîhal în România. „În funcţie de acest program o să vedem dacă se impun şi alte deplasări”, a spus premierul la Prima News.
„Avem și noi români în Fâșia Gaza, în jur de 230-250 care au apelat deja la Ministerul de Externe, la Ambasadă, la Consulat. Se ține legătura cu ei. Până în acest moment niciun cetățean, nu neapărat cu dublă cetățenie, nici cetățeni americani, nimeni nu a ieșit din Fâșia Gaza”, a precizat premierul.
Marcel Ciolacu a confirmat existența unei celule de criză. „În cursul zilei de azi am avut o legătură cu celula de criză, cu decidenții de acolo și încercăm să găsim cu celelalte state UE, dar și cu SUA să luăm decizile cele mai bune.
Premierul nu a dorit să spună dacă aceste persoane au ajuns deja în sud. „Nu are rost să intrăm în nişte detalii care ar putea să le facă rău acestor oameni. Se comunică cu acest grup de români care au solicitat Ministerului de Externe şi României ajutorul. Sunt ferm convins că până la urmă vom reuşi, cu toţii suntem angrenaţi”, a spus Ciolacu. Şeful Executivului a mai spus că este o o zonă de conflict cu o dinamică foarte mare.
„Cred că responsabilitatea noastră este de a păstra calmul şi de a lua deciziile corecte şi foarte bine informate şi de a avea un plan coerent, repet, şi cu celelalte state”, a mai afirmat premierul.
”În acest moment nu sunt motive de îngrijorare asupra vieţii lor”, a ţinut să arate Marcel Ciolacu.