Preşedintele SUA, Joe Biden, a început duminică un turneu de patru zile în Europa, care va include summitul NATO din Lituania, vizite în Regatul Unit şi Finlanda, precum şi o serie de întâlniri cu lideri din întreaga lume, potrivit EFE.
„Acest turneu va reflecta faptul că am făcut progrese şi va avea ca scop să demonstreze leadership-ul preşedintelui pe arena internaţională”, a subliniat Sullivan. Invazia rusă asupra Ucrainei care a început în februarie 2022 va fi principalul punct de pe ordinea de zi.
Turneul lui Biden are loc între 9 şi 13 iulie, începe la Londra, va continua cu Vilnius, unde preşedintele american participă la summitul liderilor NATO, şi se va încheia la Helsinki, într-o oprire istorică pentru a demonstra angajamentul Washingtonului faţă de cel mai recent membru al NATO.
Agenda lui Biden la Londra începe în dimineaţa zilei de luni, 10 iulie, cu o întâlnire cu premierul britanic Rishi Sunak.
Va fi cea de-a cincea întâlnire dintre Biden şi Sunak, care s-au văzut la numeroase summituri internaţionale în ultimele luni. Obiectivul reuniunii de luni va fi acela de a aborda unele dintre problemele centrale ale summitului NATO din Lituania, a detaliat într-o conferinţă de presă Amanda Sloat, principalul consilier al lui Biden pentru Europa.
Mai concret, pe agenda discuţiilor se vor afla cererea Ucrainei de a adera la NATO şi progresul contraofensivei pe care Kiev a lansat-o la începutul lunii iunie pentru recuperarea zonelor ocupate de Rusia, a adăugat Sloat.
După reuniunea cu Sunak, Biden se va întâlni cu regele Charles al III-lea la Castelul Windsor, aceasta fiind prima întâlnire dintre cei doi de când monarhul a fost încoronat în luna mai a acestui an. La sfârşitul zilei de luni petrecută la Londra, Biden se va îndrepta imediat către oraşul lituanian Vilnius pentru a participa la summitul liderilor NATO, care va avea loc marţi şi miercuri (11-12 iulie).
După cum a anunţat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la summitul lor, aliaţii vor conveni asupra diferitelor măsuri pentru „apropierea Ucrainei” de alianţa nord-atlantică, dar nu vor propune intrarea acesteia în NATO.
În seara zilei de 12 iulie, Biden va călători în Finlanda pentru a se întâlni a doua zi cu liderii ţărilor nordice: Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi Danemarca. Acesta va fi al treilea summit între SUA şi liderii ţărilor nordice. Cel mai recent a avut loc în 2016, când preşedintele de atunci Barack Obama (2008-2017) i-a primit pe conducătorii acestor naţiuni la Casa Albă, a explicat Sloat.
Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru cu drepturi depline al NATO în aprilie anul acesta, după finalizarea procesului de aderare pe care l-a cerut în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.