Primul sens giratoriu contruit sub Oceanul Atlantic: 48 milioane lire sterline

Primul sens giratoriu contruit sub Oceanul Atlantic: 48 milioane lire sterline

În urmă cu 6 ani, parlamentul din Feroe a aprobat planurile de construire pentru tunelul ce va lega Torshavn, cu două puncte de pe insula Eysturoy – Runavik și Strendur. Acest plan a fost gândit special pentru a scurta distanța dintre Torshavn și insula Streymoy, până la cele două state de pe Eysturoy. 

Tunelul constituie o adevărată operă de artă și mai mult decât atât, reduce timpul de conducere la doar 16 minute, de la peste o oră cum ar fi fost în mod normal. Se vehiculează că un al doilea tunel urmează să fie dat în folosință. Cel de-al doilea va lega Streymoy de o altă insulă, Sandoy.

Acest sens giratoriu face parte dintr-un nou tunel lung de 11 km care leagă două dintre cele 18 insule care fac parte din arhipelagul Feroe. În timpul condusului, atât șoferii cât și pasagerii au posibilitatea să admire în timpul călătoriei de pe o insulă pe alta, operele de artă din interior.

Pasajul Eysturoytunnelin, măsoară o adâncime de 189 de metri sub nivelul mării și au fost nevoie de 48 de milioane de lire sterline pentru finalizare. Lucrările la tunelul Eysturoy urmau să fie finalizate la începutul anului 2021, dar se așteaptă să se deschidă pe 19 decembrie, cu condiția ca echipamentul tehnic să treacă testele de siguranță.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii