Papa Francisc a fost suspus unor investigații medicale, marţi, la spitalul Gemelli din Roma pentru un control medical, au anunțat agenţiile de presă din Italia.
Suveranul Pontif a stat în jur de trei sferturi de oră la spitalul Gemelli din Roma, după care a revenit la Vatican. Papa a fost consultat de medici la o secţie din spital specializată în tratarea pacienţilor vârstnici.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a mai fost internat la spitalul Gemelli, la sfârşitul lunii martie pentru o infecţie respiratorie şi, ulterior, pe 26 mai din cauza unei stări febrile. În martie, Vaticanul anunţase că papa va merge la spital pentru controale programate, înainte de a recunoaşte că acesta a avut dificultăţi de respiraţie şi că suferea de o infecţie care necesita tratament cu antibiotice. Într-un interviu acordat în urmă cu două săptămâni televiziunii Telemundo, papa Francisc a declarat că această „pneumonie” a fost tratată „la timp”.
„Dacă am fi aşteptat câteva ore în plus, ar fi fost mult mai grav”, a precizat Suvernaul Pontif. În ceea ce priveşte durerile la genunchi, care îl obligau să folosească un scaun cu rotile sau un baston, papa a declarat că se simte „mult mai bine”.
A.N.