În tot mai multe state europene se discută despre reducerea săptămânii de lucru. După ce Suedia și Finlanda au analizat în trecut scurtarea programului, Spania pășește pe același drum. 32 de ore ar putea lucra săptămânal spaniolii, iar cercetătorii sunt de părere că acest aspect va influența pozitiv sănătatea lor fizică și mentală.
Potrivit planului prezentat de partidul de stânga spaniol Mas Pais, săptămâna de lucru s-ar putea reduca la doar 4 zile, fără a modifica salariile. Modelul a mai fost testat în trecut de mai multe companii, printre care se numără și Microsoft Japoina, iar rezultatele au fost favorabile. Productivitatea nu a scăzut, iar costurile alocate energiei electrice au scăzut cu aproape un sfert.
https://twitter.com/ierrejon/status/1358156186521067521
Directorul Centrului de Cercetare a Bunăstării al universității Oxford spune că acesta ar putea fi startul unei revoluții în piața muncii, mai ales în contextul pandemiei în care tot mai multe persoane lucrează de acasă. Un studiu realizat în anul 2012 spune că o zi în plus de relaxare ar putea contribui și la reducerea poluării, deoarece angajații vor conduce cu aproximativ 560 de milioane de mile mai puțin săptămânal.
Nivelul de stres al angajaților va fi și el redus. Când în anul 2000 Franța a scurtat săptămâna de lucru la 35 de ore, oamenii și-au petrecut timpul câștigat fie în aer liber, fie cu familia, sau cu activități precum exercițiile fizice sau gătitul.
Și în Marea Britanie sunt voci care spun că ar fi timpul pentru o reducere a timpului de lucru. Aidan Harper, este economist și cosideră că În Regatul Unit, reducerea timpului de lucru este practic plafonată din 1980, în ciuda faptului că productivitatea a continuat să crească până în 2008. Deci, ceea ce aș spune este că economia noastră în acest moment este suficient de productivă pentru a reduce rapid.
La începutul anului 2020, și premierul Finlandez a propus reducerea programului, dar guvernul nu a reușit până în prezent să implementeze acest lucru.