Putin – vizită în Mongolia. Curtea Penală Internațională cere arestarea lui

Putin – vizită în Mongolia. Curtea Penală Internațională cere arestarea lui

Președintele Federației Ruse se află într-o vizită în Mongolia, țară membră a Curții Penale Internaționale. A fost primit cu onorurile cuvenite unui șef de stat, în timp ce comunitatea internațională cere Mongoliei să-și respecte statutul și să-l aresteze.

Putin a aterizat la Ulan Bator și s-a bucurat de o primire fastuoasă. Omologul său mongol, Ukhnaa Khurelsukh, l-a întâmpinat cu gardă de onoare și chiar cu o trupă de călăreți mongoli. Vizita a fost pregătită minuțios, a informat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, care a precizat că nu există nicio îngrijorare în ceea ce privește siguranța președintelui.

Pe numele lui Vladimir Putin există un mandat de arestare emis de către Curtea Penală Internațională, sub acuzația de suspiciune de deportare ilegală a unor copii ucraineni în Rusia. Drept urmare, Curtea, Ucraina și alți reprezentanți ai comunității internaționale au lansat ideea arestării sale în aceste zile ale vizitei peste hotare.

Aceasta nu are șanse să se petreacă, iar Mongolia, ca stat parte a Statutului de la Roma, care a fondat Curtea Penală Internațională, riscă un simplu avertisment (și acela verbal), la următoarea adunare anuală a statelor părți, pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Mongolia este o țară dependentă de Rusia din punct de vedere economic, mai ales în sectorul energetic, unde petrolul rusesc și chiar electricitatea furnizată de centralele Federației sunt vitale pentru mongoli. În plus, autoritățile de la Ulan Bator sunt decise să încurajeze investițiile rusești în sectorul minier. La rândul său, Rusia are interese majore în Mongolia, legate de un viitor gazoduct către China, care trece obligatoriu prin Mongolia.

Putin nu este primul lider de stat care circulă liber în condițiile în care există un mandat de arestare pe numele său, emis de Curtea Penală Internațională. Dictatorul sudanez Omar al-Beshir a făcut-o la rândul său, în trecut.

Programul zilei de astăzi pentru Putin și omologul său mongol include participarea la o ceremonie de celebrare a victoriei trupelor sovietice și mongole împotriva celor japoneze, în lupta pentru Manciuria, din 1939. Practic, se sărbătorește frăția de arme dintre ruși (fosta URSS) și mongoli.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
5.5 ° C
6.1 °
5 °
77 %
5.7kmh
100 %
joi
9 °
vin
10 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii