România poate deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei

România poate deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei

Ministrul Economiei, Radu Oprea, s-a arătat de părere că țara noastră are poziția geografică, pregătirea și posibilitatea de a deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului lansat de Rusia. 

Aflat sâmbătă la o conferință organizată de PES activists România și PSD, Radu Oprea a susținut că social-democrații sunt mult mai pregătiți să vină cu măsuri bune în perioade de criză.

„Suntem mult mai aproape de cetăţeni, pentru că înţelegem mai bine nevoile pe care le au oamenii şi pentru că înţelegem felul în care putem redistribui în aceste momente de criză resursele societăţii, neuitând întreprinderile mici şi mijlocii, microîntreprinderile, care astăzi reprezintă peste 95% din totalul numărului de companii şi forţei de muncă din Uniunea Europeană. Lucrul acesta s-a văzut în timpul crizelor succesive, felul în care am înţeles că cea mai bună măsură de protecţie socială în Europa o reprezintă locul de muncă bine plătit şi acesta este un crez al social-democraţilor de a încuraja prin măsuri şi a susţine economia, astfel încât să avem locuri de muncă bine plătite”, a declarat ministrul Economiei, potrivit Agerpres.

El susține că acesta este, de altfel, și conceptul de la care s-a pornit în programul de guvernare al cabinetului condus de Marcel Ciolacu, cu măsuri punctuale și scheme de sprijin care să stimuleze economia românească.

„Ne dorim să avem cât mai multe produse româneşti de calitate pe mesele românilor şi să devenim exportatori în Europa şi în lume”, a mai spus Radu Oprea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii