SUA: China nu a oferit informații suficiente privind originea virusului COVID-19

SUA: China nu a oferit informații suficiente privind originea virusului COVID-19

Mai multe țări occidentale acuză China că nu a oferit suficiente informații și nici acces echipei internaționale de specialiști ai Organizației Mondiale a Sănătății care a mers la Wuhan, centrul pandemiei. Statele respective, printre care Marea Britanie, Statele Unite sau Israelul mai spun că raportul publicat de OMS nu aduce clarificări privind orginea virusul COVID-19. Șeful organizației promite totuși că vor fi noi misiuni de experți în China pentru a afla originea virusului.

Şeful Organizației Mondiale a Sănătății cere o nouă anchetă legată de ipoteza ca virusul SARS COV 2 să fi scăpat din laboratorul din Wuhan pentru a explica originea pandemiei. Poziția sa vine după prezentarea raportului echipei de specialiști internaționali care s-au deplasat la Wuhan, centrul pandemiei. Declarațiile șefului OMS și ale experților organizației care au fost la Wuhan au nfost considerate contradictorii iar mai multe ziare de prestigiu din lume au scris că raportul nu a dezvăluit nimic. Iată de ce, imediat după prezentarea raportului OMS, mai multe state printre care Marea Britanie, Statele Unite, Israelul , Coreea de Sud și Japonia au emis o declarație în care se arată nemulțumite de rezultatele raportului și critică puterea de la Beijing că nu a oferit informații echipei de experți.

JEN PSAKI-purtătoarea de cuvânt a Casei Albe „Nu au fost transparenți, nu au oferit date semnificative, ceea ce înseamnă că nu au cooperat. Experții noștri sunt îngrijorați că vor să se susțină o singură ipoteză, care să ne oprească să avem o înțelegere clară despre ceea s-a întâmplat în urmă cu 16 luni, despre originea virusului și să ne oprească să înțelegem ce trebuie să facem pentru a evita așa ceva, pe viitor. Și este imperativ să aflăm!”

Pe glob, sunt peste 129 de milioane de cazuri de COVID -19 până în prezent. Pandemia de COVID-19, izbucnită din China, provincia Wuhan, a făcut până acum aproape 3 milioane de victime.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii