A conduce Rusia este ”o mare onoare, o responsabilitate şi o datorie sacră”, a spus Vladimir Putin în intervenţia scurtă care a urmat depunerii jurământului.
El le-a promis ruşilor că vor învinge ”împreună” şi vor ieşi ”mai puternici dintr-o perioadă dificilă”, în plin conflict militar cu Ucraina. ”Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele. Împreună vom câştiga”, a afirmat Putin.
Totuşi, el a adăugat că Moscova nu exclude dialogul cu Occidentul, însă a precizat că el trebuie să se desfăşoară de pe poziţii de egalitate.
Liderul rus a mai afirmat că ţara sa este deschisă faţă de dezvoltarea relaţiilor cu alte ţări, pe care le-a descris drept ”majoritatea lumii”.
”Sistemul de stat din Rusia trebuie să fie rezistent la orice ameninţări şi provocări”, a accentuat Vladimir Putin.
Pentru a rămâne la putere, Vladimir Putin a modificat Constituţia rusă în urmă cu câţiva ani. După încheierea mandatului în 2030, el va putea candida din nou, pentru încă un mandat ce se va încheia în 2036, atunci când liderul rus va avea 83 de ani.
În mod tradiţional în Rusia, guvernul actual demisionează după inaugurarea prezidenţială, pentru a-i permite şefului statului să formeze un nou executiv.
Potrivit unor informaţii din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), aleşii ar putea aproba noul guvern până la 15 mai.
Observatorii politici internaţionali aşteaptă cu interes să vadă dacă ministrul de externe Serghei Lavrov (74 de ani) va fi desemnat din nou după 20 de ani petrecuţi în acest post. Există de asemenea numeroase speculaţii despre viitorul ministrului apărării Serghei Şoigu, al cărui adjunct Timur Ivanov a fost arestat recent pentru corupţie.
Ceremonia a început cu prezentarea solemnă a drapelului de stat rus, a drapelului preşedintelui, a Constituţiei Rusiei şi a blazonului prezidenţial în Sala Sfântul Andrei a Marelui Palat al Kremlinului.
În conformitate cu articolul 82 din Constituţia Federaţiei Ruse, în prezenţa membrilor Consiliului Federaţiei, a deputaţilor din Duma de Stat şi a judecătorilor Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse, Vladimir Putin a depus jurământul faţă de poporul rus. Preşedintele Curţii Constituţionale, Valeri Zorkin, a anunţat că Vladimir Putin este oficial în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse.
În alocuţiunea rostită imediat după aceea, Putin şi-a reluat teza şi obiectivul: o nouă ordine mondială în care vrea ca Rusia să fie văzută ca o mare putere. El a pretins, aşa cum a făcut-o în repetate rânduri, că este deschis la dialog cu Occidentul, dar numai în condiţiile puse de Rusia şi numai de pe picior de egalitate.
„Nu refuzăm să ne angajăm în dialog cu ţările occidentale. Alegerea le aparţine: dacă intenţionează să continue să încerce să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica lor de agresiune şi de presiune neîncetată asupra ţării noastre de-a lungul anilor, sau să caute o cale spre cooperare şi pace. Repet: o discuţie, inclusiv pe probleme de securitate şi stabilitate strategică, este posibilă. Dar nu de pe o poziţie de forţă, ci fără nicio arogare, aroganţă şi excepţionalism propriu, ci doar pe picior de egalitate, respectând interesele celuilalt”, a declarat Putin.
Totodată, el a sugerat că în cel de-al cincilea său mandat va spori înăbuşirea disidenţei şi nu va tolera „tulburările interne”, confirmând o tendinţă de înăsprire a autocraţiei deja prognozată de analiştii şi experţii internaţionali.
Putin a avut în discurs şi o aluzie şi în ceea ce priveşte viitorul guvern şi oamenii de care se va înconjura. El a promis să nu ofere protecţie – posibilă referire la cazul recent al adjunctului arestat al ministrului apărării, Timur Ivanov -, ci să promoveze oameni care iubesc „loialitatea”.
„Voi face tot posibilul pentru ca oamenii care au demonstrat cele mai bune calităţi umane şi profesionale, care şi-au dovedit prin fapte loialitatea faţă de Patrie, să ocupe poziţii de conducere în administraţia de stat, în economie, în toate domeniile” – a spus Putin.
Discursul lui Putin la ceremonie
„Dragi cetăţeni ai Rusiei!
Doamnelor şi domnilor!
Dragi prieteni!
În aceste momente solemne şi responsabile de preluare a funcţiei de preşedinte, aş dori să le mulţumesc cordial cetăţenilor Rusiei din toate regiunile ţării noastre, locuitorilor din ţinuturile noastre istorice care au apărat dreptul de a fi împreună cu Patria Mamă.
Vreau să mă înclin în faţa eroilor noştri, a participanţilor la operaţiunea militară specială, a tuturor celor care luptă pentru Patrie.
Vă mulţumesc încă o dată pentru încredere şi sprijin, iar acum mă adresez fiecărui cetăţean al Rusiei.
Tocmai am rostit cuvintele din jurământul prezidenţial. Textul acestuia concentrează esenţa celui mai înalt scop al şefului de stat – să protejeze Rusia şi să servească poporul nostru.
Înţeleg că aceasta este o mare onoare, o misiune şi o datorie sacră. Aceasta este ceea ce a definit sensul şi conţinutul activităţii mele în anii precedenţi. Vă asigur că voi continua să pun interesele şi securitatea poporului rus mai presus de orice altceva.
Voinţa consolidată a milioane de oameni este o forţă colosală, o dovadă a convingerii noastre comune şi ferme că vom determina soarta Rusiei noi înşine şi numai noi înşine, de dragul generaţiilor actuale şi viitoare.
Voi, cetăţenii Rusiei, aţi confirmat corectitudinea direcţiei ţării. Acest lucru este de mare importanţă într-un moment în care ne confruntăm cu provocări serioase. Văd în aceasta o înţelegere profundă a obiectivelor noastre istorice comune, determinarea de a ne apăra cu fermitate opţiunea, valorile, libertatea şi interesele naţionale ale Rusiei.
Iar aceasta este, în primul rând, salvarea oamenilor. Sunt încrezător că sprijinul pentru valorile şi tradiţiile familiale vechi de secole va continua să unească asociaţiile publice şi religioase, partidele politice şi toate nivelurile de guvernare.
Deciziile noastre privind dezvoltarea ţării şi a regiunilor trebuie să fie eficiente şi echitabile, să îmbunătăţească bunăstarea şi calitatea vieţii familiilor ruseşti.
Am fost şi vom continua să fim deschişi la consolidarea bunelor relaţii cu toate ţările care văd în Rusia un partener de încredere şi onest. Şi aceasta este, într-adevăr, majoritatea lumii.
Nu refuzăm să ne angajăm în dialog cu ţările occidentale. Alegerea le aparţine: dacă intenţionează să continue să încerce să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica lor de agresiune şi de presiune neîncetată asupra ţării noastre de-a lungul anilor, sau să caute o cale spre cooperare şi pace. Repet: o discuţie, inclusiv pe probleme de securitate şi stabilitate strategică, este posibilă. Dar nu de pe o poziţie de forţă, ci fără nicio arogare, aroganţă şi excepţionalism propriu, ci doar pe picior de egalitate, respectând interesele celuilalt.
Împreună cu partenerii noştri în integrarea eurasiatică şi cu alte centre suverane de dezvoltare, vom continua să lucrăm la formarea unei ordini mondiale multipolare şi a unui sistem de securitate egal şi indivizibil.
Într-o lume complexă, care se schimbă rapid, trebuie să fim autosuficienţi şi competitivi, deschizând noi orizonturi pentru Rusia, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria noastră.
Dar este important să ne amintim lecţiile sale, să nu uităm de preţul tragic al turbulenţelor şi tulburărilor interne. Prin urmare, sistemul nostru statal şi socio-politic trebuie să fie puternic şi absolut rezistent la orice provocări şi ameninţări, asigurând progresul şi stabilitatea dezvoltării, unitatea şi independenţa ţării.
În acelaşi timp, stabilitatea nu înseamnă oblăduire. Sistemul nostru statal şi social ar trebui să fie flexibil, să creeze condiţii pentru reînnoire şi mers înainte.
Vedem cum s-a schimbat atmosfera în societate, cum încrederea, responsabilitatea reciprocă, sinceritatea, decenţa, nobleţea şi curajul sunt foarte apreciate astăzi. Voi face tot posibilul pentru ca oamenii care au demonstrat cele mai bune calităţi umane şi profesionale, care şi-au dovedit prin fapte loialitatea faţă de Patrie, să ocupe poziţii de conducere în administraţia de stat, în economie, în toate domeniile.
Trebuie să asigurăm o continuitate fiabilă în dezvoltarea ţării pentru următoarele decenii, să creştem şi să educăm generaţii tinere care vor consolida puterea Rusiei, să dezvoltăm statalitatea noastră, care se bazează pe armonia interetnică, păstrând tradiţiile tuturor popoarelor care trăiesc în Rusia, o ţară-civilizaţie unită prin limba rusă şi cultura noastră multinaţională.
Dragi prieteni!
Voi face tot ceea ce este necesar, tot ceea ce îmi stă în putere pentru a vă justifica încrederea, pentru a folosi în acest scop toate puterile şefului statului, care sunt consacrate în Constituţie. În acelaşi timp, aş dori să subliniez faptul că rezultatele acestei activităţi depind în mod esenţial de unitatea şi coeziunea noastră, de dorinţa noastră comună de a aduce beneficii Patriei, de a o proteja, de a lucra cu toată dăruirea.
Astăzi, de fapt, răspundem istoriei noastre milenare şi strămoşilor noştri. Aceştia au atins înălţimi aparent inaccesibile, pentru că au pus întotdeauna Patria pe primul loc, au ştiut că este posibil să atingi obiective cu adevărat măreţe doar împreună cu ţara şi poporul lor, şi au creat o putere mondială, Patria noastră, au obţinut astfel de victorii care ne inspiră astăzi.
Privim cu încredere în viitor, ne planificăm viitorul, schiţăm şi implementăm deja noi proiecte şi programe, care sunt menite să facă dezvoltarea noastră şi mai dinamică, şi mai puternică.
Suntem o naţiune unită şi măreaţă, iar împreună vom depăşi toate obstacolele şi vom realiza tot ceea ce am planificat. Împreună vom învinge!”