Festival dedicat lui Ion Dichiseanu, la Adjud, orașul natal al actorului

Festival dedicat lui Ion Dichiseanu, la Adjud, orașul natal al actorului

Prima ediţie a Festivalului de Teatru, Film şi Muzică Ion Dichiseanu (20-22 mai 2022) aduce la Adjud, Vrancea, un program complet de evenimente. Primăria Municipiului Adjud şi Asociaţia Artis, în calitate de producător, invită, timp de trei zile, publicul de toate vârstele la Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud. 

Astfel, în oraşul natal al îndrăgitului actor Ion Dichiseanu, între 20 şi 22 mai 2022, vor avea loc proiecţii de film, spectacole, expoziţii de fotografie şi lansări de carte. Pentru numeroasele roluri în teatru şi film, zecile de apariţii la teatru TV şi teatru radiofonic ale lui Ion Dichiseanu, organizatorii îi dedică actorului o serie de evenimente în prezenţa celor care l-au iubit şi apreciat: de la familie, prieteni, colaboratori şi colegi, până la publicul care s-a bucurat de prezenţa pe scenă şi ecran. Programul spectacolelor de teatru şi proiecţiilor de film în care actorul a jucat este completat de o expoziţie de fotografie ce surprinde diferite etape din viaţa actorului şi lansarea uneia dintre cărţile sale, „Adevărul, mai frumos decât legenda“ (Editura Polirom), alături de CD-ul muzical Aminteşte-ţi clipa.

Spectatorii se vor bucura de prezenţa unor artişti şi personalităţi cu care Ion Dichiseanu s-a cunoscut sau care vor să îşi arate aprecierea, precum: Claudiu Bleonţ, Victoria Cociaş, Gabriel Dorobanţu, Ana Maria Ivan, Catrinel Dumitrescu, Crina Matei, Paul Surugiu-Fuego, Nicolae Dumitru, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Toma Enache, George Rotaru, Ileana Popovici, Laurenţiu Damian.

„Am creionat un eveniment atât de amplu pentru că Ion Dichiseanu era un artist complet, care ne-a lăsat în urmă multe bucurii. De la filme, melodii, cărţi, până la învăţăminte valoroase. Este începutul unui eveniment unic la Adjud şi o oportunitate pentru cei de acolo. Ştim că acest festival i-ar fi plăcut, mai ales că întâlnirile cu publicul erau printre bucuriile sale, după cum am putut vedea la evenimentele anterioare ale Asociaţiei Artis la care a fost invitat” , a declarat Andrei Giurgia, directorul Asociaţiei Artis.

Programul primei ediţii

Vineri, 20 mai 2022

17.00 – Deschiderea oficială a festivalului 17.30 – Vernisajul expoziţiei – Ion Dichiseanu – un rol i-o viaţă de om 18.00 – Proiecţia filmului Ultima frontieră a morţii (regia: Virgil Calotescu) 20.00 – Spectacol de teatru Amadeus (regia: Toma Enache) cu Claudiu Bleonţ – Ateneul Naţional din Iaşi

Sâmbătă, 21 mai 2022

16.00 – Lansare CD muzical – Ion Dichiseanu – Aminteşte-ţi clipa şi lansarea cărţii Adevărul, mai frumos decât legenda (Editura Polirom) de Ion Dichiseanu 16.30 – Întâlnire de suflet cu mari actori care vor povesti despre experienţa lor artistică şi de viaţă alături de Ion Dichiseanu 17.30 – Proiecţia filmului Dincolo de barieră (regia: Francisc Munteanu) 20.00 – Spectacol de teatru Aici nu-i de joacă (regia: Catrinel Dumitrescu) cu Victoria Cociaş şi Catrinel Dumitrescu – Teatrul Nottara Bucureşti

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii