Studiu: Românii navighează pe internet mai mult decât majoritatea europenilor și chiar decât americanii

Studiu: Românii navighează pe internet mai mult decât majoritatea europenilor și chiar decât americanii

Potrivit unui studiu, în fiecare zi, românii petrec mai multe ore în mediul online decât majoritatea europenilor. Studiul a fost realizat la nivel mondial și a avut în vedere utilizatorii  de internet cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani.

Potrivit unui studiu realizat de compania Atlas VPN, românii pierd, zilnic, în medie, 423 de minute în mediul online, adică șapte ore și trei minute.

De exemplu, austriecii petrec, în fiecare zi, cinci ore și jumătate pe internet, în timp ce germanii petrec puţin peste cinci ore.

De asemenea, dintre toate țările europene incluse în studiu, Danemarca dedică cel mai puțin timp în online, anume aproape cinci ore.

Când vorbim despre motivele pentru care oamenii pierd timpul pe internet, șase din zece utilizatori susțin că-l folosesc pentru a găsi informații, iar aproape 54% pentru a ține legătura cu cei dragi.

Există, totodată, și categoria celor care preferă să asculte muzică, să vadă videoclipuri, emisiuni sau filme (49,7%), ori să caute inspirație și idei noi (44,3%).

Totuși, timpul petrecut pe internet este în scadere cu 20 de minute, faţă de 2021.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii