Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a prezentat proiectele pe care își propune să le realizeze dacă va câștiga alegerile din 9 iunie. Printre inițiativele enumerate de social-democrată se numără extinderea rețelei de metrou și construirea unui nou metrou, consolidarea clădirilor cu risc seismic și accelerarea procesului de modernizare a termoficării, dar și proiecte în sectorul sanitar, în cel al educației și în cel al culturii, potrivit B1 TV.
Este absolut necesar să reluăm programul «Bucureștiul trainic» și să aducem cât mai multe fonduri europene nerambursabile pentru a accelera consolidarea clădirilor cu risc seismic.
Eu nu îmi permit să le spun bucureștenilor că problemele termoficării se vor rezolva de-a doua zi de după alegeri, dar le pot promite două lucruri: 1. Schimbarea țevilor va fi realizată mult mai rapid; 2. Lucrările vor fi mai bine organizate.
Trebuie să combatem cu severitate traficul de droguri, dar trebuie, în primul rând, să ne ocupăm de educația elevilor și copiilor noștri. Trebuie să construim creșe și grădinițe, în colaborare cu primăriile de sector.
Îmi propun să duc la bun sfârșit și proiectul ambițios al Spitalului Metropolitan București, pe care l-am început în mandatul meu anterior. Vreau să reiau programul pentru creșterea natalității, susținerea cuplurilor infertile și programul de fertilizare in-vitro.
În domeniul culturii am în vedere un proiect de anvergură, construcția arenei polivalente. Cred, de asemenea, că e nevoie de un nou teatru pentru copii, dar și pentru adolescenți. Ar mai fi multe de spus, dar să trecem la fapte!”, a declarat Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei.