Pe data de 18 decembrie este celebrată Ziua Minorităților Naționale. Din anul 2017 aceasta este considerată sărbătoare națională și în mod normal aceasta era sărbătorită prin simpozioane și diverse acțiuni culturale. Anul acesta, din cauza pandemiei, Muzeul Național al Satului din București a organizat evenimentul într-o variantă online.
Pe data de 18 decembrie 1992, a fost adoptată „Declarația cu privire la drepturile persoanelor ce aparțin minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice” de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Această declarație oferă o garanție a drepturilor generale ale minorităților, iar România s-a alăturat acestui context internațional printr-o hotărâre de guvern în anul 1998. Potrivit acesteia, în fiecare an, cu prilejul acestei zile, sunt organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică, cu sprijinul Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi al Ministerului Culturii.
În anul 2017, cei 17 deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionale au iniţiat un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a acestei tradiţii, iar pe data de 7 decembrie 2017, președintele a promulgat-o.
Astfel, Primul eveniment de diplomaţie publică dedicat Zilei minorităţilor naţionale a fost organizat pe data de 18 decembrie 2019 la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ din București. Acolo a fost vernisată expoziţia „Portrete”, ce cuprinde fotografii de arhivă, obiecte şi costume tradiţionale ale minorităţilor naţionale care convieţuiesc pe teritoriul României, regăsite în colecţiile de patrimoniu ale muzeului.
În acest an, pandemia a obligat reprezentanții muzeului să oganizeze evenimentul într-o variantă online. Acesta are loc pe platforma ZOOM și se numește „Contribuţii la cunoaşterea patrimoniului etnologic al minoritaţilor naţionale”, iar printre participanți se numără și reprezentanți ai Președinției, Guvernului și Parlamentului României.