Anchetă exclusivă Metropola TV: Nașii banilor publici sunt medicii militari din Sibiu

Anchetă exclusivă Metropola TV: Nașii banilor publici sunt medicii militari din Sibiu

A fost sancționat prin promovare. Este povestea fostului director medical, Daniel Chelcea ajuns, între timp, șef la DSP Sibiu. Asta în ciuda faptului că asupra sa au planat suspiciuni serioase în privința afacerilor dubioase pe care le-ar fi păstorit în cadrul unității medicale. Aflați cum a fost posibil dintr-o anchetă exclusivă Metropola TV.

Director medical și apoi șef la Direcția de Sănătate Publică din Sibiu. Acesta este parcursul profesional din ultimele luni al medicului militar, Daniel Chelcea. Cunoscut și pentru afacerile oneroase pe care le are cu spitalul unde a fost director medical, acesta este promovat la rang de șef al Direcției de Sănătate Publică.

Și cum autoritățile au gândit că e mai bine să coboare milităria din pod. Au dus-o direct la DSP Sibiu. Fostul manager a precizat că o problemă medicală l-a determinat să demisioneze.

„În acel moment aveam o problemă de sănătate mai veche, era vorba de o hernie pe care tot am dus-o, numai că în acel moment era o problemă de încarcerare, m-am sfătuit cu un chirurg și așteptam să treacă puțin anumite evenimente ca să mă operez. Și atunci, înainte de intervenție m-am dus și mi s-a părut corect să îmi prezint demisia pentru că știți și demisia asta, se putea reveni după un timp, adică după 30 de zile cu acordul părților și n-am vrut să rămână DSP-ul fără cineva care să ia decizii, și atunci eu așa am procedat și așa m-am gândit. Sa știți că tocmai astăzi s-ar fi împlinit 30 de zile în care eu aș fi putut face o solicitare în acest sens, m-am gândit dacă să fac acest lucru, dar după aceea am zis că poate nu ar fi indicat, n-aș fi dorit să creez iar anumite furtuni dintre acestea în mass media, să se zică <Uite, doctorul Budescu fără să aibă o funcție nu poate să-și ducă la îndeplinire misiunea>. M-am gândit mult și am renunțat”, spune Gabriel Budescu, fost manager al DSP Sibiu.

Totodată acesta crede că nu era necesară conducerea militară. „Dacă mă întrebați pe mine eu cred că nu avea nevoie de o conducere militară. Nu știu dacă era nevoie de o conducere militară cred că cei care erau acolo, inclusiv directorul medical adjunct ar fi putut să gestioneze acest lucru”.

Potrivit presei locale, Daniel Chelcea este acuzat de faptul că în perioada în care a fost director medical la Spitalul Militar din Sibiu, organizarea și managementul unității spitalicești a fost unul defectuos. Comunicarea cu pacienții nu exista, dacă cineva avea nevoie să primească informații despre o rudă, în contextul pandemiei, vorbea doar cu portarul. Mai mult, se pare că Spitalul Militar este un spital care „oferă” doar condiții insalubre, iar oamenii sunt îngroziți să ajungă ca și pacienți într-un astfel de loc. Angajările fără concurs și folosirea banilor pentru reabilitarea spitalului, în scop personal, sunt doar câteva dintre acuzațiile ce se aduc conducerii Spitalului militar din Sibiu. De pildă, unul dintre beneficiarii banilor publici este chiar colonelul Chelcea care și-a reabilitat locuința personală.

L-am contactat pe Daniel Chelcea care ne-a redirecționat către Direcția de Sănătate Publică din Sibiu. După ce am trimis acolo o solicitare scrisă am fost redirecționați către Ministerul Apărării Naționale, iar ulterior am primit un răspuns din partea spitalului Militar din Sibiu.

Răspuns – Spitalul Universitar de Urgență Militar Sibiu
„Decizia de numire a domnului colonel medic Daniel Chelcea, începând cu data de 18 noiembrie 2020 la conducerea Direcției de Sănătate Publică Sibiu, în funcția de director executiv al instituției a fost luată prin ordin al ministrului apărării naționale, în baza solicitării ministrului sănătății, pe fondul incidenței crescute a cazurilor de Covid-19, când județul Sibiu atinsese cea mai mare rată de infectare din țară, iar municipiul reședință intrase în carantină, cu o incidență de 12 la mia de locuitori” „Precizăm că în ultimii trei
ani, în baza planului strategic de dezvoltare a spitalului și a reglementărilor privind mentenanța construcțiilor și instalațiilor aferente acestora s-au luat măsuri pentru executarea de lucrări de reparații la pavilionul A-Spital, lucrări necesare pentru îndeplinirea standardelor de acreditare elaborate de Autoritatea Națională de Management al Calității în
Sănătate și aprobate de ministerul sănătății, s-au luat măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor hoteliere precum și pentru asigurarea condițiilor pentru montarea și funcționarea în siguranță a echipamentelor achiziționate. Executarea lucrărilor nu se putea executa decât cu restricții în asigurarea actului medical, ceea ce a presupus măsuri organizatorice de închidere temporară a unor spații”.

Potrivit unor surse, se pare că lucrările au întârziat din cauză că nu a fost desemnat un diriginte de șantier care să organizeze lucrurile. În plus aparatura medicală era achiziționată de la firmele preferate care ofereau și un procent semnificativ comandantului Spitalului Militar de Urgență Sibiu, Doru-Florian-Cornel Moga.

Mai spunem că prioritară la reabilitare a fost secția de ORL, care era condusă chiar de medicul militar Chelcea.

Am contactat și ministerul Sănătății. Am trimis o solicitare scrisă, dar fără răspuns. Au trecut exact 55 de zile calendaristice și doi miniștri.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
19.9 ° C
21.6 °
18.9 °
61 %
8.8kmh
20 %
mie
20 °
joi
20 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii