Un grup de studenți și tineri arhitecți încearcă să redea viața unei stațiuni balneare aflate în paragină, care a fost cândva locul preferat al elitelor europene.
Stațiunea Băile Herculane, adică Băile lui Hercule, este renumită pentru izvoarele sale cu sulf calde, naturale, dezvoltate inițial de romani și mai târziu de monarhii Imperiului Habsburgic. După o vizită în 1852, împăratul austro-ungar Franz Josef a spus că este „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”.
Marele centru balnear vechi este o parte semnificativă a stațiunii istorice Băile Herculane, care cuprinde un cazinou vechi, o vilă baroc numită după împărăteasa Elisabeta Austriei, soția lui Franz Josef, și o promenadă largă, pietruită, flancată de hoteluri și apărată de o statuie a lui Hercule
Dar după căderea comunismului în România, în 1989, stațiunea istorică – inclusiv marile sale vechi Băi Neptun, care au fost cândva un punct de atracție pentru elite – a fost abandonată și a ajuns în paragină.
„Stăteam în fața clădirii Băilor Neptun și toți oamenii care treceau deplângeau de starea ei”, spune Oana Chirilă, o arhitectă în vârstă de 26 de ani, din Timișoara. După vizita ca studentă, în 2017, ea a scris pe blog exprimându-și consternarea în fața stării monumentului de secol XIX, de clasă A. „Am simțit o legătură puternică cu locul și clădirea, am fost impresionată de frumusețea ei”, a declarat ea, pentru BBC. „După ce m-am întors acasă, nu m-am putut gândi decât la acea clădire”.
Comentariul ei a atins coarda sensibilă a mii de cititori și a fost inspirată să înființeze un ONG împreună cu prietena și colega ei, arhitecta Cristina Apostol. Împreună au lansat Proiectul Herculane, cu sarcina ambițioasă de a salva istoricul complex termal. „Stând în fața structurii impunătoare de 3.000 mp înțelegeți amploarea misiunii cu care se confruntă”, notează BBC.
Echipa de aproximativ 25 de voluntari este formată din studenți la arhitectură, tineri absolvenți, dezvoltatori web și alții. Până acum au strâns în jur de 75.000 de euro (66.000 de lire sterline), dar estimează că ar fi necesare aproximativ 12 milioane de euro pentru restaurarea completă a stațiunii istorice.
BBC l-a contactat pe ministrul Culturii din România pentru comentarii, dar acesta nu a răspuns.
Obiectivul pe termen scurt al echipei este de a strânge în jur de 30.000 de euro (26.000 de lire sterline) pentru a asigura Băile Neptun împotriva degradării ireversibile. „Această clădire are nevoie de o întreținere constantă”, spune Chirilă. Dar voluntarii visează la un viitor mai luminos și, în cele din urmă, la o stațiune complet restaurată și funcțională, potrivit BBC.