Alexandru Rafila, mesaj de la Bruxelles: Colaborarea UE-OMS, esențială în contextul amenințărilor de sănătate publică

Alexandru Rafila, mesaj de la Bruxelles: Colaborarea UE-OMS, esențială în contextul amenințărilor de sănătate publică

Ministrul sănătății, Alexandrul Rafila, a participat marți, 7 decembrie, la prima sa reuniune EPSCO, iar cu acest prilej a reiterat importanța promovării multilateralismului de către Uniunea Europeană în contextul prevenirii și gestionării crizelor sanitare.

„Cred că este extrem de important ca la nivelul UE să existe în mod evident o structură care să coordoneze capacitatea de intervenție și de răspuns la amenințări în ceea ce privește sănătatea publică. Cu siguranță vom sprijini o astfel de structură, dar trebuie să existe echilibru just între o astfel de structură și rolul statelor membre în a modula capacitatea de răspuns, pentru că nu trebuie în niciun caz ignorate competențele naționale în ceea ce privește răspunsul la această pandemie”, a transmis Alexandru Rafila în discursul său.

Oficialul român a transmis omologilor săi europeni că România va susține o structură la nivelul UE care să coordoneze capacitatea de intervenție și de răspuns la amenințări în ceea ce privește sănătatea publică, doar că această structură nu trebuie să submineze competențele naționale, nu trebuie să afecteze reziliența internă a statelor membre și cel mai mai important, trebuie să aibă în vedere colaborarea cu alte organizații internaționale.

„Mai mult, credem că trebuie să existe o strânsă colaborare și cu alte organizații din afara Uniunii Europene, pentru că aceste amenințări de sănătate publică nu se opresc la granițele UE și se pot întâmpla la nivel regional sau chiar la nivel global și este importantă colaborarea unei astfel de structuri cu biroul regional OMS pentru Europa sau chiar cu OMS. Nu putem să avem un răspuns suficient de eficient dacă ne vom rezuma exclusiv la UE. Înțelegem urgența și nevoie de a putea să oferim statelor membre resursele necesare într-un mod organizat și coerent, dar acest lucru trebuie făcut în concordanță cu principiile care asigură și reziliență internă a fiecăruia dintre statele membre”, a conchis ministrul român în intervenția sa.

Reamintim că Prof. dr. Alexandru Rafila este expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene.

A deţinut funcţia de membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2014-2017) şi a reprezentat România în comitetul director al ECDC (2009-2014). Recent a fost ales de către OMS să reprezinte România în comitetul de conducere al acestei organizaţii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii