Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a explicat marți, la Antena 3, cu cât va crește prețul medicamentelor generice, indexarea prețurilor urmând să se realizeze „foarte curând”, adică „în această lună sau în prima parte a lunii mai”.
„Vreau să facem un calcul despre indexarea prețurilor medicamentelor. Au început atacuri în care se spune că Alexandru Rafila mărește prețul medicamentelor. Ce înseamnă o astfel de mărire de preț? Ca să înțeleagă lumea la ce să se aștepte. Un medicament care costă 10 lei va costa după aplicarea acestei indexări 11 lei și 50 de bani.
Marea majoritate a acestor medicamente sunt compensate sau gratuite. Dacă mergem pe varianta cea mai pesimistă, o compensare de 50%, înseamnă că un pacient va plăti în plus 75 de bani. Această creștere a prețurilor acoperă cheltuielile de producție, este justificată și cel mai important este să găsești medicamentul pe piață.
Această iluzie că trebuie să avem medicamentele cele mai ieftine din Europa și să lipsească din farmacii, vedeți că în ultimii 7-10 ani au dispărut 3.000 de produse, este îngrijorător și trebuie să oprim acest fenomen. Mărim cu o medie de 10%, unele se vor mări cu un procent mai mic, în jur de 7%. Am discutat cu ministrul Finanțelor acest proiect și l-am convins că este o abordare corectă”, a explicat ministrul Sănătății.