Guvernul a aprobat compensarea medicamentelor imunologice

Guvernul a aprobat compensarea medicamentelor imunologice

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat în ultima ședință introducerea medicamentelor imunologice pe lista celor compensate, altele decât cele incluse deja în programele de sănătate publică finanțate de minister și de care beneficiază în prezent persoanele asigurate – transmite prin intermediul unei declarații de presă deputatul PSD Florian Neaga. 

„Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, contravaloarea acestor medicamente va fi suportată de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul Ministerului Sănătăţii. De asemenea, costul serviciului medical de administrare va fi suportat, în integralitate, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății alocat programelor naționale de sănătate publică.

Noua ordonanță care aduce modificări şi completări Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum și asupra Ordonanțelor nr. 65/2006 și nr. 158/2005, prevede faptul că acordarea serviciilor medicale spitaliceşti, de recuperare, de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu, a consultaţiilor de urgenţă la domiciliu, a transportului sanitar neasistat pot fi efectuate şi de furnizorii autorizaţi înscrişi în procesul de acreditare.

În acest context, ordonanța instituie introducerea obligației furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul naţional de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, însă cu excepţia serviciilor furnizate la distanţă.

De asemenea, pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice şi îşi desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toţi angajatorii, iar indemnizaţiile se calculează şi se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator.

Nu în ultimul rând, ordonanța prevede avizarea și aprobarea viitorului contract cadru, precum și a normelor sale de aplicare, până la data de 30 iunie, anul curent”, conchide deputatul PSD Florian Neaga.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii