Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au vorbit despre implementarea a doua măsuri care vor stopa lipsa din ce in ce mai acută a medicamentelor generice de pe piața din România.
Veștile au fost primite cu speranţa că se vor concretiza în acte normative, atât de către pacienţi, cât şi de către reprezentanţii industriei farmaceutice.
„Ne-am luat nişte angajamente. Alinierea cu 15% se va face din luna aceasta şi pe urmă vedem cu indicele de inflaţie cum venim la preţul plafonat astfel încât medicamentele generice şi fabricile care produc medicamente generice să rămână pe profit”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, potrivit Antena 3 CNN.
Vreau să facem un calcul, ce înseamnă o astfel de mărire de preţ, ca să înţeleagă lumea la ce să se aştepte. Un medicament care costă 10 lei va costa după aplicarea acestei indexări 11,5 lei. Lucrul cel mai important este să găseşti medicamentul pe piaţă. Această iluzie că trebuie să avem medicamentele cele mai ieftine din Europa şi ele să lipsească, de fapt, din farmacii şi vedeţi că acest fenomen în ultimii 7-8-10 ani a trei mii de produse diferite este îngrijorător şi trebuie să îl oprim”, a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, conform aceleiași surse.