La Ministerul Sănătății a avut loc, vineri, o discuție cu toţi actorii implicaţi în procesul de digitalizare a sistemului de sănătate, în vederea pregătirii ghidurilor de finanţare pentru cele patru componente de digitalizare prevăzute în PNRR. Concluzia discuțiilor a fost că peste 350 de milioane de euro vor fi investite în achiziţionarea de sisteme software şi hardware pentru transformarea în format digital a procesului administrativ, de raportare şi clinic.
-
- dezvoltarea de sisteme digitale complexe pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – 80 de milioane de euro
- digitalizarea fluxurilor administrative, financiare, logistice şi clinice în minimum 200 de unităţi sanitare – 150 de milioane de euro
- digitalizarea aparatului administrativ din sănătate – 50 de milioane de euro
- dezvoltarea unui sistem complex de telemedicină – 50 de milioane de euro
De asemenea, vor fi dezvoltate sisteme prin intermediul proiectelor Băncii Mondiale din Ministerul Sănătăţii.
Discuția a fost moderată de Alexandru Rogobete, secretar de stat în minister, responsabil de implementarea şi monitorizarea PNRR.