Ministerul Sănătății a anunțat vineri inițierea demersurilor pentru construcția unui nou sediu pentru Banca de Multițesut și Celule și pentru Agenția Națională de Transplant.
„Cu un sentiment de datorie față de pacienții care găsesc în transplant singura șansă la viață, echipa Ministerului Sănătății inițiază primul pas dintr-o procedură care se va finaliza cu construcția unui nou sediu atât pentru Banca de Multițesut și Celule, dar și pentru Agenția Națională pentru Transplant”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Conform reprezentanților Ministerului, România nu se află într-o situaţie bună în ceea ce priveşte utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane: „Ţara noastră ar putea fi într-o situaţie de infringement pentru faptul că nu a avansat dezvoltarea sistemului în acest sector”, potrivit Mediafax.