Ministrul Economiei: „Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu ne protejează”

Ministrul Economiei: „Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu ne protejează”

Jumătate din măștile vândute pe piața din România nu protejează împotriva coronavirusului, susține Ministrul Economiei. Potrivit acestuia, ANPC a identificat numeroase nereguli în acest sens, iar Ministerul Economiei urmează să emită un ordin pentru a obliga comercianţii să informeze consumatorii în cazul celor neconforme.

„Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme, iar în luna noiembrie a emis noi alerte pentru astfel de produse.

„Vom emite un ordin care să spună clar că aceste măşti nu asigură protecţie împotriva Covid, ca oamenii să ştie când cumpără că, dacă acel produs este pe raft şi i se spune mască, el nu este o mască care protejează”, a adăugat reprezentantul Guvernului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii