Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat care va fi primul spital din România finalizat cu fondurile din PNRR și când va fi gata.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat, luni dimineaţă, şantierul noului corp de clădire al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, construit cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ocazie cu care a susţinut că aceasta este cea mai avansată investiţie din sănătate, cu şanse să fie terminată cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract.
Ministrul a anunţat şi o finanţare de aproximativ 2 milioane de euro pentru laboratorul unităţii spitaliceşti de la Bistriţa, astfel încât acesta să devină complet automatizat şi să fie reduşi la jumătate timpii pentru obţinerea rezultatelor analizelor.
În cursul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii a aprobat şi noua structură a SCJU Bistriţa, ca urmare a extinderii cu noul corp de clădire, aceasta urmând să includă 15 specialităţi medicale noi.
Potrivit lui Lazany, structura noului corp de clădire este finalizată în proporţie de 97%, iar compartimentarea în proporţie de aproximativ 40%.
SCJU Bistriţa beneficiază de o alocare din PNRR de circa 400 de milioane de lei, pentru noul corp de clădire, reabilitarea energetică a clădirii principale, modernizarea pavilioanelor existente, dotarea cu aparatură medicală şi digitalizarea spitalului, potrivit antena3.ro.