Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este în creştere

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este în creştere

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este în creştere, iar medicii spun că trebuie să mergem la un consult dacă starea ni se agravează.

În plus, este cel mai indicat să ne vaccinăm antigripal, pentru că astfel vom fi protajaţi pe toată perioada iernii. Spre deosebire de anii trecuţi, imunizarea este mai accesibilă, pentru că vaccinul poate fi luat direct din farmacii, potrivit TVR.

Dacă astfel de cazuri pot fi cu greu prevenite, în cazul gripei există vaccin. Este al doilea an de când vaccinul se ia din farmacii, iar acest lucru, spun specialiştii, va ajuta la o mai mare rată de vaccinare.

O alimentație corectă are un mare impact asupra rezistentei organismului și a recupararii acestuia după o răceală, gripă sau viroză.

Numărul celor care beneficiază de vaccin compensat a crescut. Pe baza unei reţete de la medicul de familie sau de la un specialist, primesc vaccin compensat copiii cu vârsta mai mare de 6 luni, până la 18 ani, femeile gravide, persoanele cu vârsta între 18 și 65 de ani care suferă de boli cronice, dar şi personalul medical.

Din 2023 există și o categorie care poate lua vaccinul compensat cu 50%: persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 ani și 65 de ani, fără boli cronice. Chiar și așa, românii nu se înghesuie să facă vaccinul.

Ultimele date publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că, între 28 octombrie și 3 noiembrie, în România au fost confirmate 165 cazuri de gripă, față de 101, în aceeași perioadă a anului trecut.

Până acum, în jur de 800 de mii de persoane s-au vaccinat antigripal.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
6.1 ° C
6.2 °
6 °
81 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii