În şedinţa Consiliului Judeţean Galaţi a fost aprobată o parte din documentația tehnică a acestei uriașe investiții, cel mai mare proiect dedicat dezvoltării infrastructurii spitaliceşti din Galaţi, după cum transmite, într-un comunicat, Vorica Sandu, deputat PSD.
„Obiectivul de investiţie „Extindere, modernizare şi dotare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi” va avea o valoare totală a investiţiei de 983.000.425 lei, adică 200 milioane de euro. Extinderea şi modernizarea Spitalului Judeţean Galaţi va consta de fapt în ridicarea unei noi clădiri cu regim de înălţime D+P+5E+E tehnic, care se va lega de actualul spital printr-o pasarelă de acces.
Va avea o suprafață desfășurată totală de peste 96 000 mp, nu mai puțin de 20 de săli de operație și 375 de paturi, din care 260 pentru spitalizarea continuă, 54 pentru spitalizarea de zi și 61 de paturi pentru secția ATI. Noul spital este prevăzut cu Bloc Operator, secție de Anestezie și Terapie Intensivă, spații pentru spitalizare de zi, secție de Chirurgie Toracică, secție de Neurochirurgie, secție de Chirurgie Plastică, spații pentru intervenții de microchirurgie reconstructivă, secție de Oncologie, Neurologie, Farmacie, serviciul de sterilizare, serviciul de transfuzie sanguină și multe alte spații tehnice.â
Noul spital este un răspuns la presiunea foarte mare pusă pe actualul Spital Județean care face faţă tot mai greu fluxului de bolnavi din Galaţi și din județele din regiunea de sud est a țării. Pentru acest proiect se vor accesa fonduri prin Programul Național de Reziliență și Redresare”, conchide deputatul PSD, Viorica Sandu.