Românii vor primi o adeverință după vaccinare

Românii vor primi o adeverință după vaccinare

Toate persoanele care se vor vaccina împotriva virusului SARS-COV-2 vor primi o adeverință în care se vor regăsi informații despre vaccin, despre persoana vaccinată, dar și despre centrul în care s-a făcut imunizarea. Autoritățile au pus la dispoziție și o platformă online unde oamenii se pot înscrie dacă vor să se vaccineze.
Pentru moment, platforma poate fi accesată doar de către cei care se află în prima etapă a campaniei de vaccinare. După ce trec de triaj și vaccinul este administrat, fiecare persoană va primi o adeverință.
Aceasta conține informații despre persoana care a fost imunizată cum ar fi numele și prenumele, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, numărul și seria cărții de identitate. De asemenea, se găsesc date despre dozele vaccinului injectat, adică tipul vaccinului, seria, lotul și data expirării. Printre informațiile tipărite se regăsesc și cele despre centrul de vaccinare cum ar fi numele centrului, județul, medicul coordonator și semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.
Dovada vaccinării poate fi accesată electronic, dar și în format fizic. Adeverința va ajuta ca persoana să țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare.Mai nou, în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, a fost dezvoltată și o platformă pe care persoanele, care vor să primească vaccinul, pot să se înscrie. Momentan, aceasta este disponibilă doar pentru lucrătorii care activează în domeniile de sănătate şi social. Ulterior va fi permisul accesul în aplicaţie şi pentru celelalte două grupe de vaccinare. Grupa a doua este destinată populaţiei cu grad de risc şi lucrătorilor care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale, iar abia în grupa a treia populaţia generală va fi testată.

Persoanele care vor să se vaccineze trebuie să îşi creeze un cont

Această planificare electronică prin intermediul platformei va eficientiza procesul de vaccinare prin evitarea supraaglomerării din centrele de vaccinare. Mai mult, asta va ajuta autoritățile să pună la punct distribuţia dozelor de vaccin.

Persoanele care vor să se vaccineze trebuie să îşi creeze un cont pe baza datelor de identificare şi a numărului de telefon. În contul creat, vor avea acces la propriile programări privind centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare şi rapelul. După ce programarea este făcută, platforma generează un document pe baza căruia persoana va avea acces în centrul de vaccinare. Acest document va fi validat în zona de triaj prin scanarea codului QR și pe baza cărţii de identitate.

Adeverința de vaccinare nu scapă de restricții
Reprezentanții Sindicatului Poliţiştilor Europol spun că adeverința de vaccinare nu îi scapă de restricţii şi de testul PCR pe cei care vor să călătorească în afara ţării. „Această adeverinţă de vaccinare a fost cu titlu formal eliberată de către autorităţi, sub o formă sau alta să ateste existenţa acestei vaccinări. La acest moment, ea nu este de natură să producă efecte juridice. Ar fi imposibil ca să putem spune că persoanele vaccinate pot să servească masa la restaurant, în interioriul restaurantului, iar cele care nu sunt vaccinate să servească masa în afară. Interdicţiile rămân în continuare şi pentru cei vaccinaţi şi pentru cei nevaccinaţi. Obligaţia de a prezenta un test PCR cu 48 sau 72 de ore înainte, depinde de la o ţară la alta, rămâne în continuare”, a declarat Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.7 ° C
13 °
10 °
69 %
5.1kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii