Tratamentele vitale riscă să dispară din farmacii?

Colegiul Farmaciștilor din România arată cu degetul spre Casa Națională de Asigurări de Sănătate, acuzând că au întârzieri de până la 150 de zile în decontarea de către casele județene de asigurări de sănătate a medicamentelor compesate și a medicamentelor din programele naționale.
Nemaiavând cu ce plăti furnizorii, farmaciile independente riscă să ajungă în faliment. Cei mai afectaţi de această situație sunt bolnavii, care ar putea să nu mai găsească în farmacii tratamente vitale, precum cele împotriva cancerului.

Colegiul Farmaciștilor din România arată cu degetul spre Casa Națională de Asigurări de Sănătate, acuzând că au întârzieri de până la 150 de zile în decontarea de către casele județene de asigurări de sănătate a medicamentelor compesate și a medicamentelor din programele naționale. Nemaiavând cu ce plăti furnizorii, farmaciile independente riscă să ajungă în faliment. Cei mai afectaţi de această situație sunt bolnavii, care ar putea să nu mai găsească în farmacii tratamente vitale, precum cele împotriva cancerului.

Colegiul Farmaciștilor, precum și distribuitorii de medicamente trag un semnal de alarmă privind întârzierile în decontarea de către CNAS a facturilor și atrage atenția asupra riscului major de blocare a aprovizionării farmaciilor.

Depășirea termenelor obligațiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii are consecințe asupra întregului lanț de distribuție a medicamentelor, ca urmare a faptului că respectivele sume sunt la rândul lor obligații de plată către furnizorii de medicamente, distribuitori și producători. Mai mult decât atât, întârzierile la plata datoriilor către furnizori înseamnă pentru farmacii atât aplicarea de penalități cât și întreruperea livrărilor de medicamente.

În replică, reprezentanții CNAS recunosc întârzierea pentru plata medicamentelor, și în schimb susțin că oamenii trebuie să știe că nu va exista nicio criză de medicamente, și îi asigură că plata a fost făcută către farmacii.

”Aș vrea să asigur toți pacienții că la Casa Națională au existat și există fonduri necesare pentru decontarea în totalitate a medicamentelor. Este foarte adevărat că în luna decembrie a existat un decalaj, însă această problemă a fost rezolvată în data de 6 Ianuarie au fost alocate fondurile necesare către casele de asigurări de sănătate pentru decontarea medicamentelor care aveau ca termen de decontare luna decembrie, cât și luna ianuarie, astfel încât această problemă să nu mai existe. Acest decalaj a intervenit la finalul unui an foarte greu când și cheltuielile au fost imprevizibile. Însă această problemă s-a rezolvat și nu vor mai exista probleme de acest gen”, spune Mihaela Tănase, purtător de Cuvânt al Casei de Sănătate. Care mai adaugă că termenele legale pentru plățile medicamentelor sunt de 90, respectiv 60 de zile (Plata pentru medicamentele cu și fără contribuție personală, termen – 90 de zile; Plata pentru medicamentele decontate în cadrul programelor de sănătate, termen- 60 de zile).

Casa Națională de Sănătate și-a schimbat conducerea

Printr-o decizie a prim-ministrului, publicată joi în Monitorul Oficial, Adela Cojan a fost revocată din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În aceeași zi, printr-un alt ordin de ministru, la conducerea CNAS a fost numit Adrian Gheorghe, cercetător în economia sănătății la Imperial College din Londra. Totodată, şeful Executivului a decis revocarea Cameliei Ghiveciu din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al CNAS.
Odată cu aceste schimbări majore la Casa Națională de Sănătate, farmaciștii din România speră la o schimbare în bine.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
5.2 ° C
5.6 °
5 °
87 %
2.1kmh
90 %
sâm
7 °
Dum
10 °
lun
9 °
mar
10 °
mie
13 °

Opinii