Îmi povestea zilele trecute un prieten care lucrează la un call center că, deși face acest lucru de ceva vreme, tot i se pare șocant să audă, de la celălalt capăt al firului, replica: “Dragă domnule, nu îmi trimite mesaje, nu știu să citesc! Spune-mi acum tot ce e de spus, să pot ințelege”.
Articol de Ligia Enache
Nu este vorba despre promovarea unui produs, ci despre o situație care l-ar afecta puternic pe acel consumator care, iată, dacă nu ar fi sunat, nu ar putea înțelege decât foarte greu, sau deloc, un mesaj scris. Și nu, nu este vorba numai despre bătrâni, sau numai despre persoane aflate în cotloane din țară, ci și despre oameni încă în putere, cu familie, obligații, trai obișnuit de zi cu zi. Dar care nu pot să-și citească facturile.
Analfabetismul este încă o realitate în România, oricât ne-ar conveni să întoarcem capul și să ne gândim superior : “Vai de capul lor!”, sau îngroziți: “Doamne, bine că am avut noroc să pot învăța să citesc!”
După care ne luăm cu altele, viața e complexă.
Statisticile astea cu analfabetismul ies așa, anual, prin preajma începutului de școală. Treci peste ele ca peste o știre din Burkina Faso, sunt atât de departe de tine încât pot deveni cel mult un subiect de bârfă de maxim 2 minute, într-o pauză când nu ai nicio idee despre ce ai mai putea vorbi să treacă timpul. Mai ales in marile orașe, subiectul analfabetismului este ceva ușor de domeniul fantasticului, la limita imposibilului.
Și totuși, în 2023, aveam circa 135.000 de români analfabeți. Recensământul populației analfabete din România a arătat că județele cu cei mai mulți oameni în această situație sunt Giurgiu, Brăila, Călărași și Mureș. Cei de peste 14 ani care nu știu să citească și să scrie din totalul populației de peste 14 ani sunt mai puțini în Gorj, Argeș și Bistrița Năsăud, conform Institutul Național de Statistică.
Să zicem că cei mai puțin de 200.000 de români analfabeți nu ne sperie deloc, sunt doar o curiozitate exotică.
Dar un alt termen, adăugat lângă analfabetism, prinde teren puternic în România Educată: analfabetismul funcțional!
A devenit chiar extrem de popular, poate fi folosit, în funcție de situație, ca jignire dar și ca o glumă bună. Cei mai mulți habar n-au că nu se pune i la “funcțional” atunci când se referă la plural, dar se amuză copios de bieții “analfabeți funcționali”.
Conform profesorului Mircea Platon într-un articol din QMagazine, „un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației în 1994, arăta că analfabetismul funcțional afecta 10% din elevi care absolveau clasa a VIII-a în 1994.
Astăzi, în 2024, rata analfabetismului funcțional a crescut cu 400-500% față de anul 1994”.
Avem așadar copii care nu reușesc să aibă competențe de bază: să citească, să scrie, sau să calculeze sau specifice- au competențe limitate să înțeleagă un text scris la un nivel de bază.
Cercetătorul Dacian Dolean scrie pe Edupedu că testele PISA ne-au arătat că eșantioanele de elevi români testate o dată la 3 ani au performanțe semnificativ mai slabe decât elevii din alte țări din Uniunea Europeană, iar rata analfabetismului funcțional din România din ultimul deceniu s-a situat între 40 și 45%.
Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România dă verdictul: doar 11% dintre elevi înțeleg un text citit, sunt capabili să extragă din el o informație și să-l evalueze.
42% din școlarii claselor I-VIII sunt analfabeți funcțional. Nu pot înțelege ce le transmite un text indiferent sub ce formă se prezintă, lucru care ii poate afecta in orice decizie iau, firește. Aproximativ 47% dintre elevi sunt în categoria de „minim funcțional“.
Ce spuneți, ne pasă? Sunt copiii români care mâine poimâine vor intra „în pâine”, vor conduce mașini și afaceri, își vor întemeia familii, vor fi în societatea care va duce România mai departe. Mai departe, unde? Analfabetismul funcțional poate împinge totul într-o zonă de nefuncționalitate cronică. De care vorbește toată lumea, într-o pauză la muncă, atunci când nu are alt subiect mai bun de disecat.
