Ajutor financiar pentru vârstnicii cu pensie mai mică sau egală cu 1.600 lei

Ajutor financiar pentru vârstnicii cu pensie mai mică sau egală cu 1.600 lei

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea o singură dată, în luna ianuarie 2022, a unui ajutor financiar pensionarilor cu pensia mai mică sau egală cu 1.600 lei pe lună, a anunţat, ministrul muncii, Marius Budăi.

„Vă anunţăm că pachetul social asumat de coaliţia aflată la guvernare care susţine Guvernul României a fost încheiat astăzi cu aprobarea ultimei ordonanţe de urgenţă, a ultimului act normativ, cu implementarea acelui ajutor financiar acordat o singură dată, în luna ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 lei şi egal cu 1.600 pensia”, a declarat Marius Budăi, după şedinţa de guvern.

„Este o măsură care vine să creeze, pe lângă celelalte măsuri din pachetul social, un scut în jurul celor mai nevoiaşi părinţi şi bunici ai noştri pentru a fi apărați în faţa acestui valul uriaş de scumpiri”, a adăugat Marius Budăi.

Ministerul Muncii a precizat, într-un comunicat de presă, că Ordonanţa de urgenţă prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022.

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 şi este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepţional.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii