Alocațiile copiilor cu vârste până în 18 ani se vor mări cu 20% la începutul anului viitor în timp ce salariul minim se va majora „cel puţin raportat la rata inflaţiei”, a asigurat Raluca Turcan la preluarea mandatului de Ministru al Muncii.Dacă în prezent alocația pentru copiii până în 2 ani este de 369 lei, asta în urma majorării cu 58 lei în luna Septembrie, de la 1 Ianuarie, aceștia vor primi cu 73,8 lei mai mult, ajungându-se la suma de 443,8.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, precizează și faptul că vor definitiva cadrul legal cu privire la majorarea alocațiilor. „În privința alocațiilor, răspunsul este că suntem în cadrul ordonanței de urgență adoptată de Guvernul Orban, deci de Guvernul precedent și de la 1 ianuarie cu siguranță alocațiile vor crește cu 20% și de asemenea în momentul în care legea se reîntoarce la Parlament vom definitiva cadrul legal cu privire la majorarea alocațiilor pentru copii”.
Măsura era deja prevăzută într-o ordonanță de urgență adopotată de către Guvern în cursul acestui an. Abia în anul 2022, alocațiile ar urma să fie duble față de nivelul de la începutul acestui an.
Raluca Turcan a dat asigurări că graficul va fi respectat, iar banii necesari majorării alocațiilor vor fi cuprinși în bugetul de stat pe anul 2021. „Discuţia din cadrul ministerului, dar şi cu domnul prim-ministru Florin Cîţu a subliniat că salariul minim trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei. Este un lucru pe care deja îl vom lansa în dezbatere publică astfel să legiferăm această decizie”.
Noul ministru al muncii a precizat că se va pune în dezbatere şi creşterea indicelui social de referinţă.