Bogdan Paraschiv, subsecretar de stat la Ministerul Familiei, detalii despre programele de creditare Family Start și Student Invest

Bogdan Paraschiv, subsecretar de stat la Ministerul Familiei, detalii despre programele de creditare Family Start și Student Invest

Bogdan Paraschiv, subsecretar de stat la Ministerul Familiei, a oferit detalii despre programele de creditare Family Start și Student Invest și a explicat că ele vin în sprijinul tinerilor și a tinerelor familii.

„Guvernul României, prin Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse, a promovat aceste două programe de creditare la nivelul Guvernului, vorbim de programele Family Start și Student Invest. Student Invest se adresează tinerilor studenți înscriși la o formă de învățământ superior în România și nu în altă țară, asta trebuie să știe pentru că am primit foarte multe solicitări de a răspunde pe tema aceasta, și ei pot să își plătească taxele de studii, să se formeze pe alte specialități de profil, să își publice o carte, pot să își plătească taxele pentru cămin sau chiria pe perioada cursurilor”, a explicat oficialul pe B1 TV.

Bogdan Paraschiv a mai adăugay că „dobânzile sunt susținute în integralitate de Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse.

„Este un împrumut fără dobândă. La fel, este un împrumut garantat în proporție de 80% de Guvernul României, prin Fondul de Contragarantare. Sunt credite care sunt în ajutorarea tinerilor și tinerelor familii”, a adăugat Bogdan Paraschiv.

Întrebat despre documentele necesare studenților pentru accesarea creditelor, subsecretarul de stat a spus: „La bancă, ei vor trebui să prezinte în primul rând calitatea de student, care reiese prin adeverința emisă de facultate. În cazul în care banca mai cere, poate fi cerut și un membru din familie să fie garant”.

Bogdan Paraschiv a vorbit și despre programul dedicat tinerelor familii.

„Acolo suma este un pic mai mare. Vorbim de 75.000 de lei care pot fi accesați de tinerii care pornesc la drum. Tinerele familii până la 45 de ani pot merge la băncile partenere să afle condițiile”, a adăugat subsecretarul de stat Bogdan Paraschiv.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii