Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în debutul şedinţei de guvern, că bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat cu 1,7 miliarde de lei, potrivit Agerpres.
„Majorăm bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu 1,7 miliarde de lei din rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru servicii medicale, medicamente, materiale şi dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative şi acordarea medicamentelor compensate şi gratuite”, a spus prim-ministrul, potrivit stiri.tvr.ro.