Cât timp petrec românii în mediul online

Cât timp petrec românii în mediul online

În prima parte a acestui an, utilizatorii români de internet au petrecut mai mult de de 7 ore pe zi pe telefoane sau laptopuri. Un studiu realizat de Global Media Intelligence a făcut media din 42 de state, inclusiv România. 

Studiul a arătat că cel mai mult timp petrecut pe internet s-a înregistrat de această dată în rândul utilizatorilor de tablete. Media a depășit 4 ore pe zi, mai puțin cu 20 de minute față de aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește telefonul mobil s-a înregistrat o medie de 3 ore și 36 de minute, mai puțin cu 15 minute. 96,3 dintre utilizatorii de internet din România cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au deținut un smartphone în primul semestru din 2020. Cele mai multe telefoane sunt deţinute de cei cu venituri ridicate, în timp ce vârstinicii (cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani) înregistrează cel mai scăzut nivel, însă autorii studiului spun că aceste variații au fost minore.

Un număr foarte mare dintre cei care folosesc serviciile de internet – 86,6% – declară că au un laptop, în timp ce 41,1% dețin și o tabletă. În scădere faţă de cei 45,2% care declarau că deţin un astfel de dispozitiv, anul trecut.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii