Elevii nu vor mai putea obține scutiri medicale „pe sub mână”

Elevii nu vor mai putea obține scutiri medicale „pe sub mână”

Cabinetele medicale din școli și grădinițe vor avea acces la bazele de date ale medicilor de familie.

Astfel, elevii nu vor mai putea obține scutiri medicale ”pe sub mână”.

Proiectul va fi pus în aplicare, în premieră pentru țara noastră, în Timișoara, unde primăria va digitaliza serviciile de medicină școlară

Cu alte cuvinte, medicul de familie și medicul de la cabinetul școlar vor construi împreună dosarul medical al fiecărui pacient. Peste 40.000 de mii de copii din școlile și grădinițele din Timișoara vor avea parte de servicii medicale mai bune, grație acestui soft unic la nivel de țară.

23 de medici școlari, care deservesc 98 de grădinițe, școli și licee, vor avea acces la acest soft, scrie observatornews.ro.

Proiectul include și instruirea cadrelor medicale din unitățile de învățământ, gestionarea bazei de date, integrarea platformei la nivel de istoric medical, cu medici specialiști și medicii de familie, integrarea unei aplicații de mobil pentru acces la fișa generată de interacțiunea dintre medici și pacienți din cabinetele de medicină școlară.

Până acum medicii de familie spun că nu au fost informați despre acest proiect și așteaptă lămuriri de la Primăria Timișoara.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii