Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că Guvernul a adoptat joi un memorandum menit să pună bazele unui mecanism financiar de susţinere a academiilor şi centrelor de fotbal juvenil din România.
Memorandumul va fi urmat de acte normative, pentru a stabili cadrul legislativ concret în vederea derulării programului.
„Guvernul a aprobat astăzi (n.r. – 4 iulie 2024) un memorandum care pune bazele pentru crearea unui mecanism de sprijin financiar prin care se vor aloca fonduri de la buget pentru dezvoltarea sportului la categoria copii şi juniori. Aceste fonduri publice vor fi direcţionate potrivit unor criterii clare, predictibile şi transparente, care să ţină cont de standardele de calitate implementate de federaţiile sportive. Ramura sportivă fotbal va fi prima, va pilota acest nou mecanism de finanţare, având în vedere că la nivelul FRF a fost deja demarat procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii şi juniori şi centrelor de fotbal juvenil din România”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unui conferinţe de presă la Palatul Victoria.
El a menţionat că într-o primă etapă va fi susţinută activitatea cluburilor de fotbal, dar că programul va fi extins la toate categoriile de cluburi şi academii care se adresează copiilor şi juniorilor.
„Acest memorandum este menit să aibă în cel mai scurt timp posibil o adresabilitate cât mai vastă a altor competiţii şi a altor sporturi la nivel de copii şi de juniori. Acest memorandum este declaraţia de intenţie foarte fermă a guvernului, care a fost adoptată astăzi, dar trebuie urmată în cel mai scurt timp de acte normative care să stabilească în mod concret cadrul legislativ şi parametrii concreţi de finanţare şi de susţinere a sportului organizat pentru copii şi juniori”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea şedinţei de Guvern că „pentru fiecare leu cheltuit de Federaţia Română de Fotbal sau de cluburi, statul român va aloca de asemenea un leu”, în cadrul viitorului program de susţinere a sportului, potrivit tvrinfo.ro.