Guvernul Ciolacu continuă seria măsurilor pentru tratarea dependenților de droguri. Rafila: Introducem în spitale centre de combatere a adicției

Guvernul Ciolacu continuă seria măsurilor pentru tratarea dependenților de droguri. Rafila: Introducem în spitale centre de combatere a adicției

Guvernul Ciolacu continuă să ia măsuri pentru combaterea consumului de droguri, dar și pentru tratarea dependenților de stupefiante. Executivul a modificat legea sănătății mintale astfel încât spitalele să poată înființa secții pentru tratarea celor cu adicții, dar și centre de consiliere pentru persoanele care sunt dependente.

O modificare a Legii sănătăţii mintale care introduce ca şi structuri în cadrul spitalelor sau în alte tipuri de organizare aceste centre de combatere a adicţiei. Ele vor fi centre multidisciplinare, pentru că nu va fi pur şi simplu o secţie de psihiatrie, dimpotrivă, vor fi centre care vor oferi toată gama de servicii de care un copil, un tânăr, dar şi un adult are nevoie, mă refer la servici nu neapărat medicale, la psihoterapie, la ergoterapie, la activităţi de educaţie fizică, de sport şi accesul la învăţătură pentru copiii care sunt în astfel de centre”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii,  Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Spitalele vor avea secții pentru tratarea dependențelor

Aceste secții pentru diagnosticarea, tratarea şi reabilitarea persoanelor care suferă de dependenţe de substanţe psihoactive sau alte comportamente adictive se pot organiza în cadrul spitalelor publice sau private centre pentru tratarea adicţiilor.

Acestea vor funcţiona la nivel de secţie. De asemenea, în spitalele publice şi private se pot organiza centre pentru consiliere şi monitorizare a persoanelor cu comportamente adictive. Condiţiile de organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

PSD, măsuri constante în luptă împotriva drogurilor

Această decizie a Guvernului Ciolacu vine după ce de curând a fost adoptat de Senat proiectul de lege prin care se introduc noi substanțe în lista drogurilor și care dă Poliției și DIICOT noi instrumente în lupta împotriva traficului de substanțe interzise.

Acest proiect de lege al Guvernului face parte dintr-o bătălie mai largă pe care trebuie să o ducem cu toţii, ca societate, împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Avem, pe de o parte, tratarea tinerilor care ajung, din păcate, să consume droguri ca pacienţi şi nu ca infractori, pe de altă parte, trebuie să dăm un instrument mai puternic, mai adecvat, Poliţiei şi DIICOT-ului, pentru a face faţă celor care produc substanţe interzise. Suntem nevoiţi ca, la anumite intervale de timp, să punem pe o listă aceste substanţe care au efecte distrugătoare asupra celor care ajung să le consume. E doar un instrument pe care Poliţia îl va avea la îndemână pentru a fi mai eficientă în această bătălie împotriva drogurilor”, a transmis senatorul PSD, Robert Cazanciuc.

Accent pe prevenție și tratarea victimelor adicțiilor

Programul de guvernare al PSD prevede de asemenea și mutarea accentului politicilor antidrog de la pedepse și sancțiuni asupra consumatorilor către prevenție și asistență, dar și sancțiuni mai dure pentru rețelele de trafic și dealerii de droguri.

Astfel, PSD vrea crearea unor Centre de Asistență Integrată a Adicțiilor pentru minori, prin Ministerul Sănătății, în parteneriat cu autoritățile locale și organizațiile non-guvernamentale.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
4.8 ° C
5.1 °
4.4 °
90 %
1.5kmh
100 %
joi
7 °
vin
9 °
sâm
8 °
Dum
10 °
lun
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii