În România: Anul școlar este posibil să se încheie cu o lună mai devreme decât este normal

În România: Anul școlar este posibil să se încheie cu o lună mai devreme decât este normal

Sindicatele din învățământ se pregătesc de grevă și amenință că anul școlar este posibil să se încheie cu o lună mai devreme decât este normal, adică în luna mai, conform Antena 3.

În funcție de discuțiile cu Guvernul, anul școlar se poate încheia peste 3 săptămâni, pe 22 mai. Acesta este termenul limită propus de cadrele didactice politicienilor, timp în care aceștia trebuie să vină cu soluții pentru probleme lor.

Exmatricularea și introducerea camerelor video sunt contestate de mulți părinți. Soluția pentru combaterea violențelor în școli este reprezentată de instalarea camerelor video în sălile de curs, dar cu acordul părinților. Planul de combatere a violenței în școli include și suport psihologic, se referă și la accesul persoanelor străine în școli, la siguranța elevilor și profesorilor. Planul trebuie implementat în șase luni de la intrarea în vigoare a legii.

În plus, a fost votat și amendamentul care se referă la exmatricularea elevilor care au comis fapte grave, dar parlamentarii trebuie să vină cu alte completări, pentru a decide cum pot fi elevii reînscriși după ce au fost exmatriculați.

În această săptămână urmează să se dea votul final în plenul Camerei Deputaților pe legile educației.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii