Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că Guvernul începe să vină cu cele mai bune măsuri în domeniul social, în sprijinul populației în actualul context socio-economic. El a ținut să-l laude pe premierul Nicolae Ciucă pentru că nu a reacționat emoțional.
Ciolacu a afirmat că în partid a fost finalizat pachetul de măsuri pentru economie şi un prim draft a ajuns şi la premier.
„E foarte important ca reacția Guvernului să fie imediată și eficientă. Ce m-a plăcut mie personal la primul ministru cel mai mult e că nu a reacțional emoțional. Vedem că neareacționând emoțional, începem să găsim cele mai bune soluții”, a mai spus Ciolacu.
Amintim că, recent, premierul Nicolae Ciucă că a anunțat că prețurile la curent și gaze vor fi plafonate pentru un an, începând de la 1 aprilie.
La energie electrică, pentru consumatorii casnici care consumă mai puțin de 100 de KW, prețul va fi de 0,68 de lei. De acest preț vor beneficia aproape 3,5 milioane de gospodării. Cei care consumă între 100 și 300 de KW, prețul va fi de 0,8 lei. De acest preț vor beneficia 4,5 milioane de gospodării. (…)
În ceea ce privește prețul gazelor naturale, prețul va fi de maximum 0,31 lei/KW, iar pentru non-casnici va fi de până la 0,37 lei/KW, cu mențiunea că pentru întreprinderile care au avut un consum, în 2021, de până la 50.000 de KW/h se va menține același preț”, a explicat Ciucă