Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat joi, la Ploieşti, referindu-se la cumulul de salarii şi pensii, că discuţia nu trebuie generalizată, ci trebuie făcută „de la post la post”, punctând însă că nu crede că este potrivită interzicerea cumulului acestora.
Ministrul a explicat că discuţia nu trebuie să fie însă una de tip general.
„Dacă vorbim de acele pensionări de la 47, 48, 50 de ani, trebuie o dezbatere acolo să vedem dacă îşi doreşte să continue pe acest post, să putem găsi o bonificaţie suplimentară. (…) Aţi văzut aici cariera militară – nu cred că ne putem închipui că cineva, la 60 de ani, va sta pe graniţă cu arma în mână să ne apere şi trebuie să fim foarte atenţi când facem aceste declaraţii, să nu devenim populişti şi eu nu vreau să vorbesc într-un mod în care neapărat să fiu simpatic, vreau să prezint realitatea. Atunci acolo este o discuţie şi trebuie să o purtăm, dar de la post la post. Nu trebuie să generalizăm şi asta v-o spun din experienţă”, a adăugat Marius Budăi.
Ministrul Muncii a participat, la Ploieşti, la Târgul de Orientare în Carieră organizat la Palatul Culturii, potrivit Agerpres.