Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că românii își vor primi pensiile „până în 15-17 ianuarie”.
Sunt măsuri de sprijin pe care le-am decis în coaliție, care susține actualul Guvern, inclusiv ridicarea pragului valoric până la care se alocă aceste vouchere de alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni. Va continua pe tot parcursul anului 2023, începând din luna februarie.
În anul 2023 pe praguri valorice vom avea până la 3.000 de lei. Absolut toate aceste ajutoare sunt prevăzute în actele normative și sumele există în bugetul aprobat deja în Parlamentul României”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, duminică seara, potrivit romaniatv.net.
Întrebat dacă există riscul ca în luna ianuarie pensiile să fie plătite cu întârziere, aşa cum s-a mai întâmplat în anii precedenţi, ministrul Muncii Marius Budăi a precizat: „Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere.
După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.